Incidente

Tragedie pe malul Nistrului

Un bărbat de 68 de ani, locuitor al municipiului Chișinău, a decedat pe plaja de la Vadul lui Vodă, comunică echipa.md

La fața locului au fost chemați de urgență medicii cu ambulanța, dar și poliția.

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, în urma audierii martorilor la fața locului s-a stabilit că bărbatul se odihnea pe plajă, iar la un moment dat ar fi decis să se scalde.

La un moment dat acesta a dispărut sub apă. El a fost observat de alți oameni ce-și petreceau timpul liber acolo, care l-au scos la scurt timp la mal. Bărbatul era în stare inconștientă. Medicii sosiți la scurt timp la fața locului au depus efort supraomenesc pentru a resuscita victima, însă, din nefericire, toate tentativele au eșuat.

Bărbatul a decedat la scurt timp. Polițiștii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Potrivit IGSU, în acest an, 25 de oameni au murit înecați iar peste 100 au fost salvaţi.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button