Social

Securitatea țării depinde și de informația pe care o difuzează fiecare cetățean în parte

Importanța rolului femeii în domeniul securității, doctorul conferențiar, președinta Centrului PRO-Marchal din Moldova, expertă în securitatea informațională, dna Tatiana Busuncian, îl știe din propria practică.
Are la activ o experiență bogată, inclusiv în domeniul securității cibernetice.

– În ce măsură v-a marcat activitatea în cadrul Centrului european de combatere a terorismului?
– În cadrul Consorțiului „Parteneriat pentru pace” am avut ocazia să lucrez cot la cot cu cei mai buni specialiști din lume privind combaterea terorismului internațional pe parcursul a cinci ani. În cadrul acestor grupuri de lucru am dezbătut mai multe teme ce țin de domeniul securității și luptei împotriva terorismului. În urma acestor ședințe au apărut mai multe lucrări, cărți, proiecte menite să schimbe percepția și să redreseze situația.

– Republica Moldova se află într-o criză?
– Îmi pare că suntem permanent în crize și deja ne-am deprins cu ele.

– Cine suportă mai bine aceste crize?
– De obicei femeile sunt mai imune la stres. Bărbații sunt mai fini.

– Atunci când se vorbea despre vocea armelor ați venit cu un argument foarte emotiv, dar important pentru o femeie.
– Armele nu aleg persoana. Îmi pare rău că multă lume nu înțelege acest lucru. Cartușul este tâmpit, el nu știe unde va ateriza și aceste tratative de pace le ducem de când țin minte. În cadrul Centrului Marchal vorbeam despre riscurile pe care îl prezintă armamentul din Transnistria, depozitul de la Cobasna. În toate cercetările făcute, problema Transnistriei, securitatea acelui depozit a fost discutată detaliat. Unde am avut ocazia am abordat tema aceasta. Căci în cazul unei deflagrații vor suferi la fel și mamele din Transnistria, și cele din Moldova. Le va durea la fel pentru soții, copiii, frații răniți sau omorâți. Îmi pare rău că lumea nu înțelege, că armele nu sunt o glumă și prezintă un pericol real.

– Violența, nu neapărat cea militară, a trecut în lumea virtuală. Avem nesiguranță, hărțuire și pe net.
– Tot ce ține de Internet și faptul că un procent foarte mare din populație de la noi are acces la el, este un plus, că putem comunica, ne informa. Dar și un pericol mare, care poate avea consecințe grave. Trebuie să fim atenți cu ce programe lucrăm. Atacurile cibernetice sunt un pericol iminent.
În Internet sunt multe scheme de recrutare elaborate de islamiști, care sunt foarte buni la ademenirea jertfelor. Pot manipula cu informații promițătoare și mulți le cad în plasă. Avem situații concrete.

– Ce momeli folosesc?
– Cele mai frecvente metode sunt momeli subtile, iar când vrei să renunți la ei, nu mai poți scăpa. Sunt foarte bine pregătiți, insistenți și vin cu oferte concrete: ”Ar fi bine să vii în lumea noastră, o lume deosebită, trăim o viață bună, fără sărăcie.” Mulți cred în aceste povești de Șeherezada. Atunci când descoperă că au fost mințiți, sunt manipulați și presați folosind informațiile personale ale victimei (unde trăiești, ce faci, despre anturaj, rude), pot recurge chiar la amenințări și persoana cedează.

– Unele fete, mai ales din mediul vulnerabil, sunt flatate că le abordează pe rețelele sociale bărbați avuți, ofițeri, capitani de corăbii, cum să-i refuze?
– Da, visul la bogăție, dragoste, dorința de a scăpa de sărăcie le face credule și cad în plasa traficanților de persoane. Nu comunică cu părinții, nu se documentează și cred orbește în pretinsul admirator-salvator.
Avem în Chișinău multe centre care lucrează cu victimele traficului. Cele care s-au salvat rămân cu probleme, sechele pentru toată viață, dar sunt încă multe în robie.

– Avea dreptate Dmitrie Cantemir care zicea că „Moldova se află în calea tuturor relelor”?
– Da. Suntem pe principalele artere de pregătire a teroriștilor, de trafic de persoane, de distribuție de droguri și acest lucru e cunoscut la nivel internațional, dar sunt și alte pericole.

– Mai multe femei, chiar avute, devin pradă pentru escroci datorită necesității de atenție, dragoste, marcate de solitudine. În schimbul atenției plătesc sume mari și mai sunt și șantajate ulterior.
– Sunt și asemenea situații, dar toate se întâmplă din lipsa de informare, documentare. Acuma sunt multe posibilități de a te documenta. E vorba mai mult de lipsa de educație. E suficient să vrei să te informezi și să ceri ajutor, că ai la cine apela. Avem organizații neguvernamentale care oferă și suport psihologic, informațional, asistență juridică, chiar cazare. Poți apela și anonim la liniile verzi: 069999021 sau 080077777.
Nu necesită neapărat să te prezinți, să dai adresa concretă unde te afli, dar te pot ajuta pe bune.

– Spuneați că s-au modernizat metodele de fraude…
– De la așa numitele ”scrisori nigeriene”, că au apărut în Nigeria prima dată, care căutau moștenitori de milionari sau promiteau donații, investiții ”dezinteresate” s-a trecut la forme mai performante, deși multă lume a crezut și mai crede chiar în aceste povești.
Mulți se lasă ademeniți prin metoda ”salam”, adică procură produse, chipurile la preț promoțional, și rămân și fără bani, și fără produs. În cel mai bun caz, se aleg cu un produs necalitativ. Sunt și programe infectate, care distrug compiuterele. Fraudele se modernizează permanent și trebuie să fim foarte vigilenți, căci scopul lor e să ne deposedeze de identitate, resurse, de prietenii pe care ulterior încearcă să-i fraudeze… E foarte dureros când cineva îți fură identitatea, ia credite în numele tău, îți scoate banii din cont, îți vinde casa, te deposedează de personalitate.

– De hoțul fizic te poți apăra, că îl vezi în față, dar cum te protejezi de cel virtual ce-ți fură emoțiile, identitatea și nu știi cu cine ai de-a face?
– Atenție și informare! Înainte de a face vreo achiziție, a accepta vreo ofertă, oricine trebuie să se documenteze. E îmbucurător pe de o parte că mulți tinerii deja devin mai vigilenți și verifică profilurile ofertanților, căci site-ul clonă poate fi depistat observând o literă schimbată, de ex ”adibas” în loc de ”adidas”, o cifră în plus, o literă inversată; analizând profilul fondatorilor, administratorilor; locația lor. Dacă deja au nimerit în mreaja escrocilor, să se adreseze la 112, direct la Poliție, unde sunt specialiști în domeniul fraudelor cibernetice.

– Securitatea țării depinde de securitatea fiecărui cetățean și informația pe care o difuzează fiecare cetățean în parte?
– Desigur, că important este Individumul, adică omul, persoana, că de la el pornesc toate.

A dialogat, Elena Chiriac

Acest articol este realizat în cadrul proiectului ”Femeia – ambasadoarea securității, echității și dreptății sociale în Zona de Securitate”, implementat de către Centrul de Justiție Socială „Echitate”, finanțat printr-un grant al Institutului pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR) cu suportul Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Opiniile, constatările și concluziile menționate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat viziunea IWPR și Guvernului Britanic.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button