Social

Uniți pentru pace, bunăstare și condiții mai bune, inclusiv în raionul Dubăsari

Suntem toți uniți în jurul obiectivului de integrare europeană, indiferent de viziunea noastră politică. Suntem uniți pentru pace, bunăstare și condiții mai bune de trai pentru toți locuitorii, pe ambele maluri de Nistru. Moldova europeană înseamnă servicii calitative, drumuri moderne, apă și canalizare accesibile. – a punctat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul vizitei de lucru din 18 aprilie 2024 în raionul Dubăsari.

Primarii, funcționarii publici, angajații serviciilor desconcentrate prezenți la întrunire s-au referit la condițiile specifice de activitate din acest raion, la problemele agricultorilor care au terenuri peste traseul Rîbnița-Tiraspol și au accentuat că amplasarea geografică este favorabilă dezvoltării turismului. Satul Cocieri, bunăoară face parte din lista localităților balneare din Republica Moldova, iar Molovata are potențial pentru a obține statut de stațiune balneoclimaterică.

Reprezentanții APL s-au referit la posibilitățile de dezvoltare a turismului, necesitatea deschiderii unui centru al medicilor de familie la Corjova. A fost abordată și necesitatea construcției unui pod, care ar asigura deplasarea de pe un mal pe altul al  Nistrului a locuitorilor de pe platoul Cocieri.

Primarul s. Molovata Nouă, dna Marina Gazea a identificat chiar și locul potrivit, propunând să fie elaborat un studiu de fezabilitate pentru segmentul cu 600 metri oglinda apei Nistrului și nu pe cel de doi km pe care circulă acum feribotul. Molovata Nouă a devenit un pol de atracție turistică, dar are nevoie și de căi de acces. S-a referit dna Gazea și la necesitatea creării pentru cei cca 800 locuitori ai s. Roghi, ce face parte din comuna Molovata Nouă, a unui drum practicabil. În programul raional de reparație a drumurilor este prevăzută doar plombarea gropilor pe acest segment, fapt ce nu soluționează problema. Prestatorii de servicii de transport preferă să evite deplasările în această localitate, ca să nu-și distrugă mașinile, iar oamenii nu pot ieși din sat când au nevoie pe parcursul zilei pentru a merge la medic, la piața din Dubăsari, Criuleni sau chiar la Chișinău.

Pavel Rusu, primarul de Oxentea a invocat în discursul său costurile pentru proiectele tehnice, care nu corespund cu posibilitățile primăriilor. La Oxentea autoritățile speră să amenajeze un parc pe malul Nistrului, dar au nevoie de susținerea Guvernului pentru elaborarea planului urbanistic.
Practic fiecare primar a avut ce-i spune prim-ministrului, iar doleanțele comune, generalizate țin de problemele de mediu, accesul la apă și canalizare, precum și dificultățile legate de funcționarea transportului public.

Prim-ministrul și-a notat doleanțele dubăsărenilor, a amintit de posibilitățile Programul Național ”Satul european” în cadrul căruia au fost realizate deja peste 910 proiecte, inclusiv și în localitățile din raionul Dubăsari.

După discuția de la Coșnița șeful executivului a vizitat s. Doroțcaia, unde cu suportul programului ”Satul European” a fost amenajat un teren de sport multifuncțional. Proiectul, în valoare de circa 1,7 milioane de lei, va sprijini și încuraja activitățile recreative și sportive în rândul celor aproximativ 3500 de locuitori . Din bani europeni  tot aici au fost reparate și modernizate instituțiile de învățământ preuniversitar. Premierul a menționat că îmbunătățirea condițiilor de studii în instituțiile de învățământ din întreaga țară rămâne o prioritate pentru Executiv.

sursa foto.gov.md

La pensiunea „Căsuța din deal” din satul Pohrebea dl. Recean a discutat și cu patronii de la „Casa familiei Iarmurati”, „Casa părintească” și pensiunea „Activis”.sursa foto: gov.md

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button