Sănătate

Ordinul a fost trimis în toate instituțiile medicale

 

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că a semnat și trimis în toate instituțiile medicale ordinul care prevede că persoanele asigurate pot primi  consultații gratuite ale medicilor specialiști de profil de nivel raional și municipal fără bilet de trimitere eliberat de medicul de familie.

De asemenea, ministra a precizat  că internarea în instituții medicale spitalicești de nivel raional și municipal se va face la trimiterea medicului de familie sau a medicului specialist.

Conducătorii instituțiilor medicale vor angaja prin cumul sau vor subcontracta în alte instituții medicale serviciile consultative de care nu dispun și vor informa populația unde, când și de cine sunt oferite aceste servicii.

Se interzice categoric perceperea plăților de la persoanele asigurate ca serviciu contra plată pentru orice consultație sau investigație prevăzută în Programul unic de AOAM, inclusiv la prezentarea directă la medicul specialist din instituția medicală care deservește teritoriul în care persoana este înregistrată la medicul de familie sau cea de nivel raional..

„De astăzi înainte sunt anulate variantele de tipul dacă nu doriți să așteptați – plătiți și vă luăm acum sau nu aveți îndreptare – plătiți!”, a spus Nemerenco în cadrul ședinței de Guvern.

Instituția medicală în care pacienții sunt înregistrați la un medic de familie nu are dreptul să perceapă nicio plată dacă aceștia dețin poliță de asigurare – declară ministra.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button