Politic

Discuțiile vor continua săptămâna viitoare

Tiraspolul refuză să își ridice blocurile de beton de la Vadul lui Vodă, comunică portalul anticorupție.md

Membrii Comisiei Unificate de Control au discutat joi despre „reamplasarea” postului de pacificatori de la Vadul lui Vodă, de pe malul stâng al Nistrului, pentru a debloca artera de circulație Coșnița–Bălăbănești și a elimina obstacolele la deplasarea cetățenilor și mijloacelor de transport pe acest sector de drum. Problema acestor posturi – Nr. 9 A (malul drept al Nistrului) și Nr. 9 B (malul stâng) – constă în faptul că ele se află, pe teritoriul controlat de Chișinău, la circa 15 kilometri de linia de demarcare Râbnița–Tiraspol.

„Misiunea OSCE în Moldova s-a arătat deschisă pentru coordonarea și sprijinirea măsurilor planificate, iar delegația moldovenească a propus părților să facă o adresare comună către misiune în acest context”, se menționează într-un comunicat al Biroului de politici publice.

În același timp, precizează Delegația Republicii Moldova la Comisia Unificată de Control, reprezentanții Federației Ruse nu au susținut inițiativa Chișinăului, însă a admis posibilitatea unor consultări suplimentare.

Reprezentanții Tiraspolului s-au opus categoric propunerii delegației Republicii Moldova. Astfel, în lipsa de consens asupra problemei, ședința a fost întreruptă, iar dezbaterile vor continua săptămâna următoare.

În timp ce Chișinăul pledează pentru deblocarea circulației în această zonă, administrația secesionistă de la Tiraspol susține că este necesară „modernizarea” posturilor de la Vadul lui Vodă, teritoriu controlat complet de autoritățile constituționale.

De fapt, trupele secesioniste planifică să blocheze, din nou, drumul cu blocuri de beton și să instaleze infrastructura militară necesară ridicată de localnici după omorârea lui Vadim Pisari de către un soldat rus în 2012.

Delegația transnistreană în Comisia Unificată de Control (CUC) anunță că posturile nr. 9 A și B ale pacificatorilor urmează să fie „modernizate”. Este vorba de cele două posturi situate pe teritoriul controlat de Chișinău, la Vadul lui Vodă.

„În 2012, acest post a suferit din cauza naționaliștilor Moldovei. De atunci, din cauza poziției Chișinăului oficial, nu s-a reușit îmbunătățirea infrastructurii – instalarea unui modul nou și a altor obiective necesare. Acum există un plan cum se va schimba totul”, a declarat președintele delegației transnistrene în Comisia Unificată de Control, Oleg Beleakov.

Lucrările de „modernizare” la postul de pe malul stâng, controlat de Tiraspol, presupun, după spusele comandantului militar superior al forțelor pacificatoare din partea Transnistriei, Nikolai Nikonov, instalarea unui nou vagon pentru serviciul militar, blocuri de apărare pentru blocarea drumului conform deciziei Comandamentului Militar Unit.

Problema constă în faptul că cele două posturi sunt amplasate adânc în teritoriul controlat de autoritățile de la Chișinău. Mai exact, sunt situate la o distanță de 13 kilometri de linia de demarcație între teritoriul controlat de Chișinău și cel aflat sub jurisdicția Tiraspolului.

La alte posturi pacificatoare – de exemplu, Nr. 8, la Dubăsari, Nr. 6, la Gura Bâcului –, soldații pacificatori sunt instalați pe linia de demarcație între forțele legale ale R. Moldova și cele nelegitime ale Transnistriei – șoseaua Râbnița–Tiraspol.

Autoritățile moldovenești au solicitat în mai multe rânduri Comisiei Unificate de Control examinarea problemei lichidării posturilor Nr. 9 A (malul drept al Nistrului) și Nr. 9 B (malul stâng) de la Vadul lui Vodă.
Ilie Gulca

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button