Social

Cine nu va achita polița de asigurare medicală în 2023

S-au luat în calcul 11 700,0 lei - salariul nominal mediu lunar prognozat pentru anul 2023

La 1 decembrie 2022 de către Consiliul de Administrație al CNAM a fost examinat și
aprobat proiectul Legii fondurilor AOAM pentru anul 2023.

Conform proiectului:
– Prima de asigurare medicală obligatorie în formă procentuală din salariu și din alte
recompense care se reține de la persoanele angajate, nu se modifică și va fi păstrată la nivel de
9%.
– Copiii de până la 18 ani, elevii, studenții, pensionarii, persoanele cu dizabilități severe,
accentuate sau medii, gravidele, parturientele și lăuzele, șomerii înregistrați la agențiile teritoriale
pentru ocuparea forței de muncă, persoanele care îngrijesc la domiciliu o persoană cu dizabilitate
severă, părinții, inclusiv cei adoptivi, care exercită în mod efectiv creșterea și educarea a patru și
mai mulți copii, persoanele din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social, beneficiarii
de protecție internațională incluși într-un program de integrare, în perioada desfășurării acestuia,
donatorii de organe în viață, veteranii de război, participanții la lichidarea consecințelor avariei de
la C.A.E. Cernobîl, pensionarii care au atins vârsta standard de pensionare conform legislației
naționale, dar beneficiază de pensie din partea altui stat, dacă nu sunt angajați în câmpul muncii,
nu vor achita primă de asigurare obligatorie de asistență medicală în anul 2023, fiind
asigurați de Guvern, va transfera în acest scop care din bugetul de stat în fondurile AOAM 
  peste 6 miliarde 847 milioane 595 mii de lei.

 Mărimea primei în sumă fixă va rămâne neschimbată și va fi exact ca în anul 2022 pentru persoanele obligate să se asigure în mod individual prin achitarea primei de asigurare  până la data de 31
martie 2022.

Astfel :

1014 lei  vor achita –proprietarii de terenuri cu destinație agricolă, în cazul în care nu fac
parte concomitent din alte categorii de plătitori prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr.1593/2002 cu
privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență
medicală;
1622 lei – persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului
cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, în cazul în care nu fac parte concomitent din alte categorii de plătitori prevăzute în anexa nr. 2 la Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelorde asigurare obligatorie de asistență medicală;
2028 lei – fondatorii de întreprinderi individuale, deținătorii de patentă, arendașii,
arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din
fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, alți cetățeni care nu sunt
angajați și nu sunt asigurați de Guvern etc.;
4056 lei – mediatorii, notarii, avocații, executorii judecătorești, experții judiciari care activează în
cadrul unui birou de expertiză judiciară, interpreții, traducătorii și administratorii autorizați,
indiferent de forma juridică de organizare a activității, neangajați, care au obținut atestat, licență
sau autorizație în modul stabilit de lege, persoanele neangajate care exercită independent profesia
de medic de familie.

Aceste prevederi sunt valabile doar pentru cei care vor cumpăra polița de asigurare medicală individuală până la 31 martie 2023.
CNAM informează că modul de calculare a primei fixe de asigurare obligatorie de asistență medicală este
stabilit prin art.17 alin.(4) din Legea nr.1585, adoptată la 27.02.1998. În conformitate cu această
lege cuantumul primei de asigurare în sumă fixă ar trebui să constituie 12636 lei (11 700,0 lei
(salariul nominal mediu lunar prognozat pentru anul 2023) x 12 (luni) x 9,0%). Totuși, ținând
cont de anumiți factori obiectivi pentru anul 2023 se vor menține facilitățile menționate mai sus
pentru toate persoanele care vor achita prima de asigurare în termenul stabilit de lege, până pe 31
martie 2023.
 În 2022 97,2% din numărul total al persoanelor obligate să achite primă în sumă fixă și-au respectat obligația și au achitat prima în termenul legal de până la 31.03.2022.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button