PoliticSocial

Un criulenean poate deveni Ombudsman

Concursul  pentru funcția de Avocat al poporului  rămasă vacantă la 9 decembrie 2021, după demiterea Nataliei Moloșag continuă.

 Astăzi, 31 ianuarie 2022 a avut loc proba interviului. Din cei șapte candidați înregistrați la interviu au fost selectați doi: Ceslav Panico și Alexandru Zubco pentru a fi prezentați În Plenul Parlamentului.

Ambii candidați sunt binecunoscuți în țară și în special în raioanele Criuleni, Dubăsari, regiunea nistreană.

 Ceslav Panico și-a început activitate profesională în calitate de jurist la Centrul Medicilor de Familie din Criuleni, ulterior  activănd în mai multe organizații în calitate de consultant, jurist,expert. Este vicedirector al AO Institutul de Reforme Penale, din 2012. Cunoaște Activitatea Oficiului Avocatului poporului activând pe parcursul ultimilor cinci ani în cadrul Consiliului pentru prevenirea Torturii de pe lângă Oficiul Avocatului Poporului . A studiat dreptul la Universitatea ” Alexandru Ioan Cuza ”din Iași și a făcut masteratul la Universitatea de Stat din Chișinău.  Are 14 ani de experiență în domeniul drepturilor omului.

 Alexandru Zubco este din s. Tîrgul  Vertiujeni, raionul Florești și a studiat dreptul economic la Universitatea ”Perspectiva- INT”.  A activat în cadrul mai multor asociații obștești, inclusiv ”Promo- Lex”. Din 2017 este șeful secției de prevenire a torturii la  Oficiul Avocatului Poporului.

 În postarea pe pagina de FB  Olesea Stamate , președinta Comisiei Juridice, Numiri și Imunități din Parlamentul Republicii Moldova  declara: ” Am desfășurat un interviu frumos, cu întrebări interesante, pe alocuri provocatoare (în sensul bun al cuvântului). Majoritatea candidaților s-au prezentat bine și foarte bine la interviu, fapt pentru ce îi felicităm.”

https://fb.watch/aTQhsN_t8I/

https://fb.watch/aTQjDvf1qc/

 

 Parlamentarii urmează să desemneze prin voturile lor cine dintre acești doi tineri va accede în funcția de Ombudsman.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button