Incidente

Un cazan a pus în pericol de moarte cinci persoane

 

În dimineața zilei de 28 decembrie un cuplu cu vârsta de 28 ani și copii lor de 10 ani, 9 ani și 4 ani s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la cazanul de încălzit, conectat la gaze naturale. S-a întâmplat la Durlești.

La fața locului au intervenit echipajele de salvatori și pompieri. Familia a fost transportată la spital. La moment, starea acestora este stabil-satisfăcătoare.  Circumstanțele producerii incidentului se stabilesc de specialiști.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea instalațiilor ce funcționează pe bază de gaze naturale, dar și altor surse de încălzit locuințele;

să verifice sistematic starea cazanelor, sobelor și altor surse de încălzit, înainte de exploatare;

– în cazul în care depistează fisuri sau defecțiuni să apeleze la ajutorul specialiștilor, pentru evitarea situațiilor de risc.

Potrivit datelor statistice ale IGSU de la începutul anului 2023, 35 de persoane inclusiv 15 minori au suferit intoxicații cu monoxid de carbon emanat de la cazanele conectate la gaze naturale.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button