CriuleniCultural

„Mugurașii” de la Cruglic și „Stâncuța” din Dubasarii Vechi merg „la joacă pe toloacă”

Două colective din raionul Criuleni vor merge duminică, 7 mai, la Cricova la cea de a V-a ediție a festivalului-concurs naţional de folclor al copiilor „Hai la joacă pe toloacă!”, să demonstreze tradițiile locale.

Conform organizatorilor de la Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, la eveniment vor participa 12 formații folclorice de copii din raioanele țării, care vor prezenta un program artistic ce va conține folclor pentru copii, caracteristic vetrei etnografice de provenienţă a formaţiilor, şi anume: jocuri de toloacă, invocări, cimilituri, ghicitori, jocuri de cuvinte, păcăleli, glume, numărători ș.a.

  Scopul evenimentului cultural ce se va  desfășura la 7 mai 2023, ora 10:00, pe Aleea Domnitorilor din orașul Cricova, este studierea, valorificarea şi promovarea folclorului copiilor, precum și îmbogăţirea repertoriului acestor formaţii folclorice cu creaţii tradiționale autentice.

Apropo, în 2022, copiii de la Cruglic au câștigat Premiul Mare. Conducătoarea colectivului, dna Liuba Cucu, a spus că au mai scuturat traista cu obiceiuri și amintiri din copilărie și la ediția curentă vor  mai scoate câteva jocuri uitate.

Maria Cerlat, îndrumătoarea copiilor din ansamblul „Stâncuța”. la fel a zis că au găsit multe perle folclorice din copilăria bunicilor și vor fi bucuroși să le prezinte publicului, chit că la acest festival cei de la Dubăsarii Vechi, fiind un colectiv mai tânăr, merg pentru prima oară.

”Mugurașii” 2022

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button