CriuleniSănătateSocial

Medicii cer „sărbători mai modeste” în contextul creşterii alarmante a numărului cazurilor de Covid-19

În şedinţa operativă de luni, 23 august, organizată de preşedintele raionului Criuleni, discuţia a început cu situaţia privind tendinţa de creştere a numărului de cazuri de coronavirus, pe care medicii pezenţi au calificat-o drept „alarmantă”. Deşi manifestările culturale dedicate aniversării a 30-a a Independenţei Republicii Moldova au fost planificate în aer liber, spunea Valentina Bobeico, şi participanţii vor avea suficient spaţiu ca să se distanţeze unul de altul, să respecte măsurile de protecţie individuală.  

„În ultima perioadă se observă o creştere alarmantă a numarului de cazuri de Covid-19, oamenii pleacă la odihnpă, revi, şi, cu părere de rău, săptămâna trecută sunt mai multe cazuri ca de obicei. Am ajuns şi la 5 cazuri într-o singură zi. Este o tendinţă nu prea bună. Avem semne că în lunile septembrie-octombrie ne vom pomeni cu situaţia mai dramatică” – a deschis Pavel Spînu subiectul.

Maria Moşneguţ, medic în cadrul Centrului de Sănătate Criuleni: „Situaţia e alarmantă. Dacă în ultimile luni am mers pe zero, apoi în luna august avem înregistrate 100 de cazuri. Active la moment sunt 52 de cazuri. Cel mai mult e afectat Dubăsarii Vechi – 10 cazuri, 4 la Măgdăceşti, etc. De la 5 la 10 cazuri avem în fiecare zi. Creşte numărul copiilor infectaţi. Cam peste o zi se înreagistrează şi câte un copil infectat, care suportă nu chiar uşor boala, am avut şi unul ajuns la reanimare. Procesul de vaccinare decurge anevoios, foarte greu ajunge la consţiinţa oamenilor că trebuie să se vaccineze. E îmbucurător faptul că avem unele şcoli în care angajaţii sunt vaccinaţi în proporţie de 80 sau chiar 90 la sută.”

Aurica Roman, directoarea spitalului din Criuleni, a menţionat că timp de o săptmână, trei pacienţi, inclusiv un copil, au fost testaţi pozitiv cu test rapid de Covid, dintre care pe unul aflat în comă sunt nevoiţi să-l trateze în boxă separată în secţia de boli infecţioase, pentru că nu este primit la Chişinău. „Este vorba de varianta indiană, destul de agresivă, care în special afectează acum copiii. Cazurile sunt grave, raspund cu greu la tratamentul cu antibiotice.  Am revenit recent din Europa, nicăieri nu eşti binevenit dacă nu ai cu tine dovada vaccinării. La noi nunţile cu o sută-două de persoane, zile de naştere, nu vor aduce la bine, trebuie să fim conştienţi de asta. Ar fi bine să pretrecem sărbătorile mai modest, dacă e posibil”. 

Pavel Spînu a adresat scrisori către Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării, cu solicitarea să asigure securitatea în timpul manifestărilor în or. Criuleni, detaşamente de poliţişti şi militari care sa vegheze asupra ordinii publice, să patruleze. Serghei Tudorica, seful Secţiei Administrativ Militare Criuleni, a spus că a fost informat de superiori că nici un militar, cu excepţia celor care participă la parada din Piaţa Marii Adunări Naţionale, nu va părăsi unitatea, din cauza situatiei privind COVID 19. La manifestări vor participa doar poliţişti locali, care vor fi responsabili şi să poarte simbolica de stat.

S. Cernov

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button