Incidente

Liderul „Uniunii forțelor de opoziție din Transnistria” a fost omorât

Corpul neînsuflețit al lui Oleg Horjan, liderul comuniștilor din regiunea transnistreană a fost găsit, potrivit poliției transnistrene, de către soția sa în una dintre camerele casei, alături de safeul care era deschis și gol. Opozantul locuia în  s.Sucleia.

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a declarat : ”Poliția R. Moldova s-a autosesizat și întreprinde toate măsurile de investigație corespunzătoare ce vizează infracțiunea de omor”. Biroul de Reintegrare solicită investigarea cazului și cu ajutorul OSCE.

Oleg Horjan  era considerat  oponent al  regimului de la Tiraspol și pentru că a rupt epoleții unui miliționer în timpul  unei acțiuni de protest a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare. 

După eliberare, în decembrie 2022, acesta a fondat „Uniunea forțelor de opoziție din Transnistria”.

Recent, la data de 9 iulie, liderul Congresului Civic (CC) Mark Tkaciuk și președintele „Uniunii forțelor de opoziție din Transnistria” Oleg Horjan au semnat o declarație comună. Obiectivul documentului ar fi „promovarea păstrării păcii și a încrederii în regiune”.

Oleg Horjan era născut la 30 iunie 1976, la Camenca.

 

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button