JustiţieSocial

Legalizarea CONSTRUCȚIILOR NEAUTORIZATE e o problemă

Oficiul Centrului de Justiție Socială ”ECHITATE” a fost vizitat de un cetățean care s-a ciocnit cu o situație mai puțin plăcută. Domnul a ridicat o casă de locuit fără actele permisive și la finisarea construcției a dorit să își dobândească dreptul de proprietate asupra casei. Consultându-se cu mai mulți specialiști în domeniu, juriști, a ajuns la concluzia că construcția acestuia nu poate fi legalizată și nu există o cale legală de a autoriza construcțiile ce nu au îndeplinit cerințele legislative la etapa inițială a ridicării acesteia.
Astfel, dacă înainte de a ridica o casă, cetățeanul nu a dobândit actele care permit construcția acesteia, acest bun imobil(casa) este catalogat/ă ca construcție neautorizată. Ulterior, acest fapt, nu permite persoanei să obțină dreptul de proprietate asupra ei, astfel devine imposibil pe viitor de vândut casa sau chiar este riscul de a fi demolată prin hotărâre de judecată. De asemenea amenzile pentru ridicarea unei case sau altei construcții fără actele legale necesare sunt de la 12 500 lei până la 20 000 mii lei.
Care sunt actele permisive de care trebuie să facem rost înainte de începe a construi ceva?
Autorizație de construcție – se obține de la primărie – este un act, care se referă la realizarea sau modificarea unei construcții, în funcție de utilizarea sa, precum și în ceea ce privește normele de aplicare a acestora.

Certificatul de Urbanism se obține de la Primărie – el oferă date privind regimul unui teren (de ex. intravilan sau extravilan, în circuit agricol, destinat construirii etc.) și specifică condițiile în care puteți construi pe respectivul teren, astfel încât să respectați regulamentele de urbanism aprobate ale localității.
Din Certificatul de Urbanism veți ști:
a. Regimul juridic al terenului: intravilan/ extravilan, în proprietatea cui se află,
b. Regimul economic: zona în care se încadrează terenul în planul de urbanism al localității (de ex. teren destinat construirii -curți construcții/ agricol/ pășune etc.)
c. Regimul tehnic:
– regimul de înălțime a construcției: câte niveluri poate avea casa;
– poziția viitoarei construcții pe teren ( distanța minimă obligatorie față de strada,, vecini, etc);
– suprafața maximă construită la sol.

Echipa CJSE, vă recomandă să vă asigurați că ați făcut rost de aceste acte în caz că decideți să ridicați o construcție de orice tip, pentru a evita neplăcerile care pot apărea pe viitor.
Fenomenul construcțiilor neautorizate reprezintă o problemă majoră atât pentru Primării, cât și pentru cetățeni. La momentul actual legislația Republicii Moldova nu prevede posibilitatea ca construcțiile neautorizate să fie legalizate.

Pentru a afla răspuns la o situaţie dificilă în care vă aflați, dumneavoastră, cititorii, aveți posibilitatea să adresaţi o întrebare la teme juridice direct la AO CJS „ECHITATE” (0248-221-90) sau la numerele de telefon ale redacţiei (248 20183; 069789896) și veți primi răspuns prin intermediul acestei rubrici în următoarele ediții ale ziarului „Est-Curier”.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button