Economic

Guvernul caută alternative pe piaţa energetică. Gazprom nu răspunde la mesaje

Războiul din Ucraina crează „riscuri considerabile în regiune” pe piaţa energetică, a declarat Andrei Spînu, Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în conferinţa de presă, organizată la 20 aprilie, privind evoluţia stării de lucruri în domeniul dat, în contextul în care din 1 mai livrările de gaze naturale din Rusia către Republica Moldova ar putea şi sistate. 

Potrivit ministrului, auditul pretinsei datorii a Moldovei către concernul rus, procedură care urma să aibă loc până la 1 aprilie, aşa şi nu a început, din cauza că Gazprom nu ar fi răspuns la mesajele Chişinăului, ca să  prelungească termenul  „de clarificare a părţii datoriei istorice privind livrarea gazelor pe malul drept al Nistrului”. Termenul clarificărilor, spunea Spînu, a volumului datoriei şi modalităţii de achitare a acesteia a fost 1 aprilie.

„Din păcate, auditul datoriilor nu a putut fi efectuat, şi nici comisia ruso-moldovenească nu s-a întrunit, cele două acţiuni fiind premergătoare şi au condiţionat clarificarea părţii datoriei”, spunea Spînu.

Ministrul a dat asigurări că Guvernul ar avea alternative ca să nu sufere cetăţenii, pentru fiecare scenariu care ar putea surveni. Paralel, se fac intervenţii asupra legislaţiei, ca structurile statului să aibă obligaţii clare de a stoca gaze naturale. Pentru aceste scopuri Guvernul a alocat 150 mln euro din împrumutul de la BERD pentru crearea unor rezerve de gaze naturale în vara acestui an. O altă măsură ar fi pregătirea companiei „Energocom” care să poată opera pe piaţa gazelor naturale. Spînu a spus că deja 7 companii internaţionale, unele dintre care au livrat gaze naturale ţării noastre, s-au precalificat în calitate de furnizori.

Un alt domeniu care va fi dezvoltat ar fi eficientizarea energetică. Pentru măsurile planificate în această direcţie Guvernul a anunţat alocarea primelor 200 de mln din buget în acest an, destinaţi izolării termice a mai multor instituţii publice, cu obiectivul de a reduce consumul şi, implicit, reducerea facturii la energie.

Republica Moldova ar avea 75% din necesarul de gaze pentru luna mai în rezervele de păcură pe care le consumă pentru producerea energiei electrice, şi în sistemul de transport de gaze al României şi Republicii Moldova, în care sunt stocate 24 mln metri cubi de gaze naturale. Necesarul de gaz pentru malul drept al Republicii Moldova în luna mai este de 45 mln metri cubi. În caz de întrerupere a livrărilor de gaze, Energocom va achiziţiona gaze de pe piaţă, experienţă similară cu cea din octombrie 2021.

Ministrul Spînu a dat asigurări că tarifele la gazele naturale vor rămâne neschimbate în aprilie şi mai, iar deja în luna iunie se va proceda în dependenţă de preţul de achiziţie al gazelor. 

În cazul în care Gazprom nu va furniza gaze naturale începând cu 1 mai, atunci nici Hidreocentrala Cuciurgan nu va mai putea furniza energie electrică pe malul drept al Nistrului. În aşa situaţie, la fel, Energocom ar fi cel pregătit pentru achiziţii centralizate de energie electrică. Energocom a şi lansat licitaţia în acest sens, care se va încheia la 22 aprilie. Sursa a cca 30% din energie ar fi ţara vecină, Ucraina, care oferă cel mai mic preţ pentru MWt.

Dacă contractul cu Gazprom va fi suspendat de partea rusă după 1 mai, anunţă Spînu, soluţii pentru aprovizionare cu energie electrică şi cu gaze naturale sunt pregătite.

Preţul mare la gaze naturale pentru cetăţenii Republicii Moldova, sugerează Andrei Spînu, ar fi şi preţul pentru libertatea şi independenta energetică a ţării noastre, şi libertatea costă, mai ales în contextul războiului din Ucraina, „neprovocat şi nejustificat”, a adăugat Andrei Spînu.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button