EconomicEst-Curier

Azi și mâine moldovenii vor consuma gaze naturale din SUA

Societatea pe Acțiuni „Energocom” anunță, pe pagina sa oficială,în zilele de 1 și 2 aprilie, 2024, consumatorii din Republica Moldova (malul drept al râului Nistru) vor utiliza în gospodăriile lor gaze din Statele Unite ale Americii, livrate prin portul grecesc Alexandroupolis. Este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate (LNG), importate de societatea pe acțiuni Energocom de la compania grecească DEPA și vândute către Moldovagaz. Livrarea face parte din efortul guvernării de a divesrifica sursele de gaze și de fortificare a securității energetice a Republicii Moldova. În context, la sfârșitul anului 2024, expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina, iar țara vecină a spus că nu va negocia o prelungire.

Directorul interimar al SA Energocom, Victor Bînzari, precizează: “Luni și marți vom achiziționa câte 14 mii MWh de gaze naturale din portul Alexandroupolis. În total, sunt circa 28 mii MWh, ceea ce constituie echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze. Sunt gaze necesare consumului curent, iar prețul este unul competitiv. Dacă vom agrea o formulă de continuare a acestei colaborări, vom anunța cetățenii în termeni proximi. Este prima navă cu gaze LNG care a acostat la Alexandroupolis (noul terminal LNG construit în nordul Greciei), iar datorită parteneriatului de încredere construit cu DEPA putem beneficia de aceste resurse energetice de alternativă”. 

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a precizat, pe pagina sa de pe Facebook, citat: „Primul vas cu gaze naturale lichefiate din Statele Unite a ajuns la terminalul Alexandroupolis din Grecia, dat în exploatare recent, și Energocom are pe acest vas o încărcătură de testare de 2,6 milioane metri cubi de gaze. Energocom a fost prima companie ce a folosit interconexiunea dintre Grecia și Bulgaria și întregul coridor vertical de gaze pentru a transporta gaze spre Moldova și depozitele subterane din Ucraina”. 

SA Energocom a început colaborarea cu DEPA în luna aprilie 2023. Anul trecut compania grecească a câștigat mai multe licitații publice de livrare a gazelor în Republica Moldova, atât pentru consum curent, cât și pentru stocare în depozite. La 30 noiembrie anul trecut, SA Energocom și DEPA Commercial au semnat un Memorandum de Înțelegere, prin care își exprimau angajamentul de a intensifica cooperarea în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv a gazelor naturale lichefiate. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button