Victor Iacubov a lucrat în domeniul vinificatației, știe cum se face vinul și tăria bună, dar cu anii a decis să se dedice agriculturii, considerând-o de folos trupului și sufletului. Acum lumea îl cunoaște ca pe un mare proprietar de terenuri la Izbiște și producătorul unor brânzeturi delicioase din lapte de capră.
Zice că preferă să muncească discret și să nu facă publicitate . Cu ”Est-Curier” și-a împărtășit câteva crâmpeie din experiență, ca să fie de folos și altor oameni care vor să lanseze o afacere în mediul rural.
– Am început de la șapte capre și acum am 200. Sunt capre autohtone, adaptate la specificul zonei noastre pentru care alegem țapi productivi. Facem o selecție a iezilor și completăm șeptelul cu cei mai rezistenți, frumoși. Caprele le mulgem mecanizat, avem un laborator unde se prelucrează laptele, se face brânza doar în vase de inox și doar o vindem în căldări de plastic. Cine a gustat produsele noastre ne caută mereu, că sunt benefice pentru sănătate.
Laptele de capră se asimilează mai ușor și nu conține paraziți. Am fost la un simpozion mondial în Franța cu participarea ANSA și acolo s-a propus Guvernelor României și Republicii Moldova să introducă modificări în legislație și să atenționeze că brânza de oi ar putea fi nocivă, că laptele lor conține lamblioză. Laptele de oi e pentru a crește carne, adică mei. Brânza de oi conține mai multe grăsimi, iar cea de capre- calciu.
Și care e diferența dintre oaie și capră,dacă că pasc într-o turmă pe acelaș imaș?
Caprele nu-s aspiratoare, că ele umblă cu capul sus, pe când oile-s mai mult cu nasul în jos și inhalează mai multe impurități.
Care e cel mai greu proces în creșterea caprinelor?
Întreținerea curățeniei, că la stână trebuie să fie curat și în procesul de producere la fel. O altă dificultate e găsirea ciobenilor. Le punem la dispoziție căsuță, sobă, au produse, carne, plus salariu bun și nu vor. Avem, însă, un meșter la mulsul mecanizat care ține la munca lui,pe care o face cu multă responsabilitate și iubește animalele.
Domeniul are perspective, dar e greu de activat. Am mai rămas vreo câțiva crescători, că renunță lumea.
Pe cine mizați?
Pe familie. Mă ajută mult copiii, nepoții. Pe fratele Valeriu l-am scos pe deal, că altfel demult nu mai era. Nepoțica Alexandra, la nici 16 ani, la fel îmi este de ajutor. E alături de mine și la tarabă, dar și pe tractor, când e nevoie.
Alexandra auzind vorbele bunelului zâmbește și recunoaște că-i place să-l ajute pentru că acesta e glumeț și o învață multe.
Ați primit vreo subvenție pentru dezvoltarea afacerii?
Nu, că până ajungi la subvenționare te îneci în formalități și birocrație. Creșterea animalelor devine tot mai formalizată. Având capre, am zăr și creștem și porci. Apoi ca să respect legislația eu de la Izbiște trebuie să duc porcul la abator la Cimișeni, ca să obțin certificatul și să pot vinde carnea. În Franța în fiecare sat este laborator pentru produse de vinificație și un abator la 2-3 sate. La noi parcă special apar tot mai multe piedici birocratice. Iată automobilul meu are autorizare pentru transportarea produselor lactate, iar pentru a duce carne îmi trebuie alt document. În general parcă e totul clar, dar apar detaliile și atunci te stopezi.
Oricum nu cedați provocărilor.
Fac aceasta pentru a lăsa o urmă pe pământ. Am o livadă de care sunt bucuros. E o frumusețe – 10 ha de piersici crescuți din sâmburi. Anul acesta am plătit și impozite la stat considerabile de vreo câteva sute de mii de lei. Mă bucur că pot contribui la completarea bugetului, dar nu sunt de acord ca și din banii mei statul să-i subvenționeze, să-i susțină pe cei leneși care se plâng de sărăcie, iar când le propui de lucru îmi zic: ”Ei nu pot, că dacă mă văd lucrând, nu-mi vor da ajutorul social”.
Am noroc de familie, rude că atunci când e nevoie, bunăoară la cules am constituit o echipă din 45 de persoane și am pus roada le cale.
Cum ar trebui să ajute statul producătorul local?
Să simplifice accesul la subvenționare. Da, unii funcționari sunt binevoitori, intenționați să te ajute, dar adunatul hârtiilor pentru oamenii mai în etate, iar deocamdată ei sunt cei care activează în domeniul agrar, e obositoare. Am fost martor când un gospodar, venit la minister, după ce a auzit câte documente justificative îi trebuie și-a pus mâinile în cap și a ieșit din birou, lăsând și mapa pe masă. A renunțat la ajutorul statului, chiar dacă funcționarul era dispus să-l ajute. Cei care lucrează la pământ nu au timp și poate nici abilități, dorință să se ocupe de formalități…
A dialogat E. Chiriac
