Trei văduve și șase copii orfani de tată la Măgdăcești

Pe data de 20.11.2017, la ora 19.43 min, în Unitatea de Salvatori şi Pompieri Criuleni a parvenit un apel telefonic precum că în interiorul minei CP „Orizont Extragere” din com. Pașcani, r-ul Criuleni, s-a surpat un perete, care a blocat sub dărâmături trei persoane.

Mina Pascani

Intraraea în mina Paşcani, păzită după incident de către poliţie. Foto captură video Jurnal TV.

Potrivit informaţiei, parvenite pe adresa redacţiei de la Serviciul Situaţii Excepţionale Criuleni, la fața locului s-a deplasat Unitatea de Salvatori şi Pompieri Criuleni în componența a 14 angajaţi, care au constatat că la o distanță de câțiva kilometri de la intrarea în mină, în timpul lucrărilor, o suprafață de tavan de mărimea de 10×6 m de piatră naturală a căzut peste muncitorii din mină. Efectivul USP Criuleni, în colaborare cu DSP Râşcani şi Centrul Republican de intervenții operative au depistat şi au scos la suprafaţă cadavrele a doi bărbaţi, care au fost transportate la Laboratorul de expertiză medico-legală a mun. Chișinău. Cea de-a treia victimă mai răsufla, însă medicii n-au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa, acesta decedând în drum spre spital. Vârsta celor trei bărbaţi, locuitori ai satului Măgdăceşti, este de 33, 36 şi 41 de ani.

La faţa locului s-a deplasat şi șeful SSE Criuleni, locotenent-colonelul Ștefan Manoli, care, solicitat de „Est-Curier”, a spus că exploataţia minieră era autorizată, iar la întrebarea, de ce în mină se aflau doar trei persoane-muncitori, a comunicat că, probabil, aceştia rămâneau să extragă piatra peste program, cu scopul de a mai câştiga un ban în plus, or, orarul de muncă al minei era de la 7 dimineaţa până pe la ora 15.00.

Deocamdată, nu se ştie exact  la ce oră s-a produs surparea, la această întrebare, însă, ar putea răspunde ancheta medico-legală. Manoli a confirmat că salvatorii au fost alertaţi de soţiile minerilor, şi că un responsabil de la carieră, inginer de specialitate, a fost reţinut pentru a fi cercetat într-un dosar penal, intentat responsabililor de gestionarea minei.

Pe data de 21 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, Igor Popa, Procurorul mun. Chișinău din cadrul Procuraturii Generale, a comunicat despre deschiderea a două dosare penale: cu privire la  încălcarea regulilor de protecție a muncii și încălcarea regulilor de efectuare a exploatărilor miniere. Grupul de lucru care va desfăşura urmărirea penală a fost constituit din reprezentanţi ai organelor de urmărire penală din raionul Criuleni, Procuraturii raionului Criuleni și Procuraturii Generale. Procurorii au comunicat despre o persoană reţinută şi mai multe persoane audiate vizavi de circumstanţele cazului.

Svetlana Bâtlan, secretar al Consiliului sătesc Măgdăceşti, ne-a comunicat că cei trei bărbaţi aveau vârstele cuprinse între 33 şi 41 de ani, au fost buni familişti și vecini de stradă. Tragedia a lăsat orfani de tată câte doi copii în fiecare familie. Familiile au decis să-i înmormânteze pe toţi trei în ziua de joi, 23 noiembrie, iar Primăria Măgdăceşti a declarat două zile de doliu în sat.

Potrivit portalului www.mold-street.com, proprietarul minei din Paşcani este Cooperativa de Producere „Orizont Extragere” din Cricova, administrată de T. Chira, care nu este, însă, şi proprietarul exploataţiei miniere.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *