Şi suburbiile au nevoie de investiţii pentru a se dezvolta

La runda a doua a consultărilor publice, desfăşurate la Criuleni pe tema investiţiilor capitale, au participat locuitori ai oraşului şi a celor două suburbii, care intră în componenţa primăriei Criuleni – Zolonceni şi Ohrincea.

IMG_0044

Primarul or. Criuleni s-a referit la acţiunile primăriei şi la proiectele incluse în planul de acţiuni pentru anul 2016, aferent planului strategic de dezvoltare a primăriei. Edilul, însă, a specificat, că banii prevăzuţi pentru realizarea acestor acţiuni figurează doar pe hârtie, în realitate ei nu sunt. Actualmente primăria Criuleni este concentrată pe perfectarea documentelor pentru sistemul de canalizare şi apeduct, divizat pe sectoare, proiectarea renovării sistemului electric la una dintre grădiniţe. Pentru realizarea acestor şi altor lucrări este nevoie de surse şi investitori, căutarea cărora ar putea dura şi până la doi ani. După aceea, urmează restabilirea drumurilor. Pentru satul Ohrincea se prevede instalarea iluminatului pe una dintre străzi, în valoare de 35 de mii de lei; continuarea construcţiei gardului în jurul cimitirului, restabilirea izvoarelor. În unele proiecte se va solicita şi contribuţia populaţiei, a spus primarul.

IMG_0041

Pentru că la consultări au venit reprezentanţii a celor două sate din primăria Criuleni, moderatorul Gheorghe Motricală a solicitat opinia lor, despre ce fel de investiţii capitale ar avea nevoie, care să le uşureze viaţa în viitorul apropiat şi în cel depărtat.

Valeriu Iurcu, consilier orăşenesc şi locuitor al s. Ohrincea, a spus că satul Ohrincea a avut şansa să fie inclus într-un proiect regional de construcţie a sistemului de canalizare şi conectare la o staţie comună de epurare cu satele Izbişte şi Cruglic, însă, şansa a fost ratată, deoarece fostul primar de Criuleni a spus că nu este posibilă alocarea sumei de 25 mii de lei, contribuţie pentru acest proiect. În anul 2004 gimnaziul din Ohrincea a fost renovat capital cu suportul partenerilor externi, şi în acel an în şcoală studiau 170 de elevi. În 2016 numărul lor abia ajunge la 80, dacă includem aici şi copiii de 6 ani, pregătiţi pentru şcoală tot în gimnaziu, şi creşterea numărului de copii nu se prevede.

„Este şi aceasta o problemă a primăriei, or, dacă nu le creezi oamenilor condiţii, nu le dai de lucru, ei nu vor sta în localităţi rurale. Este o problemă comună peste toate satele din Moldova”, a opinat consilierul.

IMG_0043

Prioritară pentru Ohrincea este şi problema colectării şi depozitării corecte a gunoiului menajer. La o recentă adunare, sătenii au decis că vor un serviciu centralizat de evacuare a deşeurilor, dar că, deocamdată, tractorul pus pentru asta nu are ce evacua, oamenii nu au demonstrat în practică disponibilitatea de a se folosi de acest serviciu. Serviciul încă nu este oficializat, oamenii nu primesc chitanţă pentru a achita, şi poate că nu sunt destul de informaţi.

Ion Ojog, locuitor al Ohrincii, a punctat cele mai mari necesităţi ale satului: canalizarea, iluminatul public, drumurile publice, care iarna, îndeosebi, devin impracticabile pentru transport.

Serafim Babenco, medic-veterinar, locuitor al satului Zolonceni, s-a referit la o problemă mai veche a consătenilor săi – lipsa unui cimitir. Deşi mai mulţi ani în urmă fusese identificat un sector, îngrădit, care urma să servească drept loc de veci pentru zoloncenenii defuncţi, din gard nu a mai rămas nimic, iar locul n-a devenit cimitir de facto. Babenco spune că sectorul nu este potrivit pentru cimitir, ci mai degrabă pentru o carieră de piatră. „Nu ştiu cine ar putea să sape în acel loc o groapă cu hârleţul, locul este pietros. Sunt şi alte sectoare potrivite pentru cimitir, sunt proprietate publică, şi traseul e alături”, spunea Serafim Babenco.

În replică, primarul a spus că problema trebuie abordată, verificată corespunderea locului indicat de săteni normelor de iniţiere a cimitirelor. Actualmente zoloncenenii îşi înmormântează rudele la Criuleni sau Ustia. O altă problemă a satului este lipsa apeductului.

„Chiar dacă în Zolonceni sunt doar 67 de gospodării, ei tot au nevoie de apă potabilă de calitate, de condiţii pentru a conecta o maşină de spălat, de exemplu”, spunea Babenco. Întrebat, ce a întreprins pentru Zolonceni în calitate de vice-primar, funcţie pe care a ocupat-o în trecutul apropiat, Babenco a spus că atunci toate eforturile primăriei şi sursele existente au fost direcţionate spre restabilirea casei cu apartamente sociale şi pentru deschiderea celei de-a doua grădiniţe în Criuleni – „Mesteacănul”.

IMG_0057

Prezenţi la consultări şi locuitori ai or. Criuleni, aceştia au fost interesaţi de planurile primăriei cu privire la străzile pe care locuiesc, în special, criulenenii au întrebat când vor fi acestea asfaltate.

Consultările au luat sfârşit cu marcarea pe două coli de hârtie a principalelor puncte din lista posibilelor investiţii capitale, în viziunea participanţilor şi cu discutarea unor subiecte curente, cum ar fi organizarea unei zile generale de sădire a pomilor şi amenajare a străzii centrale, etc.

Menţionăm că opiniile participanţilor la consultări vor fi trecute într-o notă informativă şi aduse la cunoştinţa consilierilor orăşeneşti şi tuturor locuitorilor din primăria Criuleni.

S. Cernov

FCO_BCG_MAST_PS_BWpoza_1

Consultările publice au fost organizate de către Redacţia ziarului „Est-Curier”, în parteneriat cu Asociaţia Preşei Independente şi Primăria or. Criuleni.

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *