Grăbiți și suspicioși, sau de ce aleșii locali din Boșcana evită dezbaterile?

Răspunsul e simplu și l-am aflat, asistând la ședința din 3 mai, curent, a consilierilor locali din această localitate. Pentru unii participarea la ședințe înseamnă aprobarea ordinii de zi și votarea fără discuții a chestiunilor incluse în ea. Aleșii locali, în special, cei din fracțiunea majoritară, se arătau mai mult preocupați de propriile probleme decât de cele ale comunității.

P1120640

Şedinţa Consiliului comunei Boşcana.

Unii strigau că au de săpat în grădină, alții – de semănat cota. O doamnă chiar începu să bată cu pumnul în masă și să le amintească celor prezenți că afară e primăvară și e atâta de lucru pe lângă gospodărie:  să punem la vot și să terminăm discuțiile, – era îndemnul celor preocupați de treburile personale, fără  a încerca măcar să intre în esența problemelor. Asta în pofida faptului că, consilierii se întrunesc în ședință pentru câteva ore odată la trei luni, iar cetățenii, unii chiar prezenți în sală, așteaptă examinarea cererilor depuse cu mai bine de un an în urmă.

Cei 11 consilieri participanți la ședință urmau să examineze chestiunea privind aprobarea planului geometric și înregistrarea drepturilor de proprietate a unui teren din proprietatea publică; aprobarea unor cheltuieli din fondul soldului disponibil; modificarea componenței comisiei de concurs pentru ocuparea funcției publice, temporar vacante de secretar al Consiliului comunal. Propunerea  consilierului Anatol Vîntu de a include în ordinea de zi și alocarea mijloacelor din fondul disponibil pentru achitarea îndemnizațiilor unice ale aleșilor locali la expirarea mandatului a fost respinsă. Primarul actual, Svetlana Racul, susține că banii nu pot fi achitați, dat find faptul că suma respectivă nu a fost inclusă în bugetul pentru anul 2015.

Deși aparent ordinea de zi nu conținea nimic spectaculos, problemele abordate au trezit mai multe semne de întrebare în rândurile consilierilor din opoziție. Reacție  firească în condițiile în care în joc sunt puși banii publici. Aceștia au insistat ca banii solicitați pentru lucrările de reparație a sistemului de încălzire din cadrul primăriei să fie achitați din bugetul raional și nu din bugetul local. Anterior cu 7 voturi pro a fost votată alocarea sumei de 119 mii lei pentru reparația sistemului de încălzire a primăriei, doar că după ce au aflat că firma, care a executat lucrările, aparține unui înalt funcționar public, unii şi-au schimbat retorica. Apropo, situația s-ar putea repeta și în cazul grădiniței de copii pentru reparația căreia administrația acesteia a solicitat 121 000 lei. Ce-i drept, aici și alți consilieri s-au arătat deranjați de faptul că solicitarea a venit în plină desfășurare a ședinței fără a fi informați în prealabil. Nici devizul de cheltuieli nu le-a fost prezentat pentru a se familiariza, deși era întocmit.

-      Nu cred că cineva din consilierii prezenți în sală sunt împotriva reparației grădiniței de copii, – spunea Valeriu Bulgac, – dăr nu ne forțați să votăm cu ochii închiși o chestiune atât de importantă și care necesită investiții financiare mari. Nu ne putem permite ca cineva să vină și în grabă să raporteze că a executat lucrările, iar ulterior să constatăm că, de fapt, problema a rămas nesoluționată. E nevoie de un proiect bine definit, care să includă toate detaliile. Până la urmă, poate chiar reușim să atragem fonduri și din alte surse. Experiența mai multor primării a demonstrat că totul e posibil, mai ales atunci, când e vorba de copii.

Consilierul Anatol Vîntu a propus aleșilor locali spre aprobare un Regulament, care să exludă pe viitor monopolizarea funcției de președinte al ședinței de către una și aceeași persoană, dar care nu a avut sorți de izbândă, invocându-se existența unui Regulament-cadru, valabil pentru toate consiliile locale.

- În situația în care în consiliu există o majoritate absolută, constatăm cu stupoare că de la începutul noului mandat, ședințele consiliului sunt conduse de o singură persoană. Nu cred că e normal. În opinia mea, dar și a altor colegi, alegerea președintelui trebuie să fie asigurată prin rotație, astfel încât până la finalizarea actualului mandat fiecare dintre consilieri să prezideze măcar o singură dată ședințele la care participă.

În consens, consilierii prezenți au acceptat scoaterea la licitație a unui teren cu suprafața de 0,0976 ha pentru a fi dat în arendă, și au operat modificări în cadrul comisiei de organizare a concursului pentru ocuparea funcției de secretar al primăriei.

Gh . Motricală

 

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *