Educaţie

Valul trei de migrație lovește în Universități

 Contingentul de studenți după admiterea 2023 în universitățile din Republica Moldova va fi mai mic decât a fost în 2022. Declarațiile au fost făcute de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției din 21 iulie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” acesta a explicat și cauzele. Republica Moldova trece, în prezent, prin al treilea val al migrației. Primul val a fost în anii 2000/2005, când oamenii au plecat din cauza sărăciei. În al doilea val, anii 2015/2018, oamenii au plecat pentru o viață mai bună. Acum pleacă  și potențialii abiturienți . 

„Asistăm la un proces de accelerare a migrației tinerilor. Dacă anterior migrau cei de aproape 30 de ani, în ultimii cinci ani tinerii de vârstă universitară migrează masiv. În câțiva ani, dacă lucrurile vor fi tot așa, vom ajunge în situația când tinerii care trebuie să fie studenți vor fi mai mulți peste hotare decât în țară. Estimez că, în prezent, Republica Moldova are circa 80 de mii de studenți, doar că 50 de mii sunt în țară, iar 30 de mii peste hotare. Există riscul ca în următorii ani să avem tot 80 de mii de studenți, doar că 50 de mii vor fi peste hotare, iar în țară – 30 de mii”. Expertul declară că problema se agravează și prin faptul este că se nasc mai puțini copii, dar și acei care se nasc pleacă. Copiii născuți în anul 2004 ar trebui să meargă anul acesta la facultate, ciclul licență. În 2004 s-au născut 38,3 mii de copii. În clasa I au mers 35,8 mii de copii, iar peste hotare erau 1,8 mii. Către anul 2015, la etapa gimnazială, au ajuns 29,9 mii de copii, iar peste hotare se aflau deja 7,8 mii. Către liceu s-au îndreptat 27,1 mii de adolescenți, iar peste hotare erau deja 10,5 mii. La facultate sunt așteptați în acest an 23,2 mii de tineri, iar alții 14,3 mii sunt peste hotare. „Generația 2004 merge în acest an la facultate, iar peste doi ani la masterat. Până în 2028 în țară vor rămâne 19,3 mii de tineri, iar 18,2 mii se vor afla peste hotare. Jumătate din cei care s-au născut în 2004 se vor afla în țară. Dacă anterior migrația a afectat persoanele în vârstă, acum s-a schimbat structura migrației Republicii Moldova. Acum migrează copii. În anii 2000 migrau părinții să le asigure copiilor un viitor aici în țară, inclusiv să facă studii aici, acum migrează copii, fie la studii, fie la părinți”. Expertul mai susține că tinerii de astăzi se căsătoresc estimativ la cinci ani de la finalizarea studiilor. Aceste persoane născute în 2004, estimativ către 2033 se vor căsători, iar către 2033 încă 12% vor pleca peste hotare. În țară vor rămâne 17 mii de persoane născute în 2004, iar peste hotare se vor afla deja 20,5 mii. Către 2038, după câțiva ani de la căsătorie, peste hotare vor fi 21,8 mii de persoane născute în 2004, iar în țară vor rămâne doar 15,6 mii. „Republica Moldova trece în prezent prin al treilea val al migrației. Primul val, anii 2000/2005, oamenii au plecat din cauza sărăciei. Al doilea val, anii 2015/2018, oamenii au plecat pentru o viață mai bună. Acum pleacă copii, speranța acestei țări. Admiterea 2023 va fi mai proastă decât a fost în 2022. 

Universitățile sunt primele instituții care trăiesc drama Republicii Moldova. Universitățile văd primele tragedia pe care oamenii acestei țări o vor vedea peste câțiva ani. Nu sunt studenți, deoarece nu sunt copii. Nu sunt copii că nu s-au născut. Iar 40% din cei care s-au născut aici, deja sunt peste hotare. Studenții străini salvează sistemul universitar moldovenesc. Am ajuns să nu avem studenții noștri. Am avut cândva 128 de mii de studenți, acum avem 50 de mii. Plus străinii, care sunt la număr 5 mii, în total 55 de mii de studenți”. 

Dacă în 2014, 22% dintre tineri care trebuiau să meargă la facultate erau peste hotare, în prezent numărul lor este de 40%. Anterior străinii salvau universitățile noastre, în ultimii ani și numărul acestora s-a redus drastic. Războiul dus de către Federația Rusă în Ucraina a influențat decizia  studenților străini de a studia în Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button