CulturalEst-Curier

O pensiune turistică din Molovata, Dubăsari, premiată la „Gala Turismului 2023”

O pensiune turistică din satul Molovata, r. Dubăsari, s-a învrednicit de locul I la categoria „Debutul anului”. Nominalizarea a fost făcută la ceremonia de premiere a celor mai remarcabile afaceri din domeniul turismului din Republica Moldova.

Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău astăzi, 27 septembrie, și a fost prilejuit de marcarea Zilei Mondiale a Turismului, ocazie cu care Ministerul Culturii, în parteneriat cu Asociația Națională a Turismului Receptor și Intern din Moldova, a premiat cele mai de succes practici din domeniul turismului și promovării, care au adus plus-valoare domeniului în anul 2022-2023.

Pensiunea premiantă este o afacere a familiei Mariana și Radu Coșneanu, care au transformat o casă veche, ce datează cu anul 1950, într-o unitate de agrement și cazare remarcabilă, pe malul Nistrului.  

Cu premiile excelenței au fost distinse și trei agenții de turism, surse mass-media care au promovat turismul, ghiduri audio sau filme de promovare, top trei pensiuni agro-turistice, inclusiv din stânga Nistrului, ghizi de turism, crame și vinării mici, un muzeu privat, dar și organizații și agenții de stat care au gestionat programe de granturi pentru antreprenorii din domeniul turismului.

De asemenea, de titlul Ambasador al Moldovei s-a învrednicit tenismanul Radu Albot, pentru promovarea imaginii țării noastre pe toate continentele lumii.

Mențiuni aparte au mers către autoritățile publice care contribuie la nivel local la dezvoltarea și promovarea turismului: Primăria Municipiului Cahul; Primăria satului Selemet (pentru festivalul „I-Prosop”) și Secția Cultură și Turism a Consiliului Raional Soroca. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button