DivertismentEC Junior

O producție autohtonă filmată în raionul Dubăsari

În aceste zile locuitorii satelor Coșnița și Pohrebea,, raionul Dubăsari, au ocazia să vadă printre primii filmul ce povestește despre tragedia prin care au trecut chiar ei. Premiera oficială a noului  film „Tunete”, în regia lui Ioane Bobeico, cu Anatol Mîrzenco în rol principal, a avut loc la 5 octombrie.

Drama locuitorilor din Pohrebea și a geniștilor care și-au pierdut viața în explozii l-a mișcat profund pe tânărul regizor Ioane Bobeica. Astfel, povestea a doi copii, pe care soartă i-a adus pe unul dintre terenurile minate, a devenit subiectul, filmului „Tunete”. Potrivit regizorului, acțiunea filmului „Tunete” se desfășoară la Pohrebea, un sat din stânga Nistrului rămas sub control constituțional, în vecinătatea căruia se afla un câmp minat. Doi copii, Zinca și Victor, pe care îi lega o prietenie interzisă de părinții lor, scapă vacile pe teritoriul minat și încearcă să le recupereze, intrând în zona restricționată. Filmul „Tunete” relatează drama localnicilor din satele de lângă terenurile minate rămase după războiul de pe Nistru. Filmările au avut loc în perioada iunie – septembrie 2018, în satul Ustia, raionul Dubăsari, și au durat 55 de zile.

„Noi niciodată nu am fost împăcați aici. Niciodată nu am fost liberi. Că au rămas terenuri minate, am aflat după ce au apărut primele victime. Au nimerit și din Coșnița. Cădeau aici, pentru că erau cireși. S-o auzit că au venit niște copii la cireșe și au căzut, dar noi n-am auzit, nu știm. Oamenii au aflat și au început să nu lase copiii acolo, noi nu ne duceam” – povestește Lidia Stîrcu, locuitoarea satului Pohrebea, raionul Dubăsari, care, pe lângă faptul că a auzit despre efectele dezastruoase cauzate de terenurile minate, a trecut însăși prin această experiență: soțul ei a călcat pe o mină și a rămas fără un picior. 

„Oamenii se temeau să se ducă în deal. Asta după ce a mai fost aruncat în aer unul, altul, al treilea. Ei vedeau cum îi aduc acasă într-un sac, că deja nu aveai ce face cu omul cela, că era rupt în bucăți. Vreo opt ani, oamenii au trăit în frică. După opt ani au început să se ducă și la grădină, dar până atunci, nu”, spune Tudor Stîrcu, locuitor al satului Pohrebea, care a fost protagonistul eroului principal din film. 

Ultima misiune de deminare a teritoriilor din regiunea satului Pohrebea, ce s-a desfășurat în perioada mai-august 2000, a implicat 49 de militari ai Armatei Naționale. Aceștia au deminat 85 de hectare de teren. Zona de deminare a fost împărţită în 3 părţi de bază: câmpii, ravene și terenuri cu păduri, iar, în total, au fost descoperite şi distruse 345 de obiecte explozive.

Filmul „Tunete” a fost prezentat Comitetului național de selecție pentru premiile Oscar. Industria cinematografică din Republica Moldova are toate atuurile pentru a deveni cu adevărat o carte de vizită a țării atât la nivel național, cât și, în special, la nivel internațional.

Tinerii cineaști aduc un suflu nou în cinematografia locală, care a înregistrat un declin serios Pentru comparație în perioada 1950–1990, la Moldova-Film s-au produs 177 de lungmetraje și peste 1000 de documentare. Numele regizorilor de film, precum Emil Loteanu, Valeriu Gagiu, Mihail Calic, Vadim Derbeniov, Vasile Pascaru, Vlad Ioviță au devenit cunoscute în tot spațiul sovietic. Pe parcursul ultimilor treizeci de ani, la Moldova-Film s-au realizat doar trei lungmetraje de ficțiune: Patul lui Procust (2001), în regia lui Sergiu Prodan, Jana (2004), în regia lui Valeriu Gagiu, Lupii și Zeii (2009), în regia lui Alexandru Vasilache. 

Otilia Vîrlan, stagiara redacției „Est-Curier”

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Diversificarea conținutului ca o sursă alternativă de venituri pentru „Est-Curier”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului „Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button