Est-CurierInternațional

MAEIE: trei cetățeni moldoveni, printre victimele seismului din Turcia

Bilanțul victimelor a ajuns la 11 200 de oameni, la această oră.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) transmite că trei cetățeni ai Republicii Moldova, o femeie în vârstă de 36 de ani și 2 copii minori, membri ai aceeași familii, se numără printre victimele seismului produs luni dimineață în Turcia. Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al ministerului, precizează că confirmarea a venit din localitatea Hatay.

Daniel Vodă mai precizează, că reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la Ankara „au depus eforturi pentru contactarea a 48 de persoane din lista celor aflați în regiunile afectate, dintre care 17 cetățeni moldoveni au raportat că sunt în siguranță, 4 persoane au solicitat asistență consulară de specialitate, iar în cazul a 27 de persoane sunt continuate eforturile de stabilire a comunicării cu misiunea diplomatică.”

Ministerul precizează că 2 cetățeni moldoveni care dețin dubla cetățenie au solicitat asistență pentru repatriere din orașul turc Malatya la București, fiind vorba de studenți plecați în Turcia prin programul Erasmus. 

MAEIE de la Chișinău precizează că cetățenii moldoveni care au nevoie de asistență consulară se pot adresa la ambasada de la Ankara care se află pe adresa: Ceyhun Atuf Kansu Cad., no.106/22, Ehlibeyt mah., Balgat, Çankaya, Ankara, Republica Turcia.

Linia telefonică pentru urgențe consulare: +90 541 687 21 04 (activ în regim de permanență pentru cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi în situaţie de urgenţă (deces, accident, situaţie de pericol sau cu caracter extraordinar, calamitate)). Email: ankara@mfa.gov.md; consulat.ankara@mfa.gov.md. Cetățenii aflați în Moldova pot apela la Centrul de apel al MAEIE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova. 

Republica Moldova a trimis un convoi din 12 unități de tehnică și 55 de angajați ai Inspectoratului General al Situaților de Urgență, care anunță că în dimineața zilei de azi a traversat hotarul cu Turcia, însă până la zona afectată mai aveau de parcurs cca 900 de km, drum afectat de ninsori abundente și condiții meteo dificile. 

Euronews România transmite, prin corespondenții săi, că spre amiaza zilei de 8 februarie, bilanțul victimelor a ajuns la cca 11 200 de morți. Totodată, președintele turc, Erdogan, anunță că cca 50 de mii de oameni au reușit să fie salvați. Peste 30 de mii sunt răniți și au nevoie de îngrijiri medicale. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button