CriuleniJustiţie

Gestionarea moștenirii și drepturile la servicii sociale, explicate pe înțelesul cetățenilor

Pentru că au constatat mari carențe la capitolul acces la informație de ordin juridic, membrii Centrului de Justiție Socială (CJS) ”Echitate” din or. Criuleni au inițiat o serie de instruiri în localitățile raionului Criuleni în timpul cărora conectează cetățenii cu specialiști din diferite domenii, care le vorbesc oamenilor care ar fi soluțiile legale la problemele pe care le au.
Serviciile de consultanță juridică primară sunt prestate locuitorilor r. Criuleni de către CJS ”Echitate”, însă din diverse motive, cum ar fi situația materială precară, dizabilitatea sau altele, cetățenii nu pot ajunge fizic la Centrul ”Echitate”, de aceea au fost organizate instruiri prin sate. În urma a trei asemenea sesiuni de instruire
au beneficiat de consultații 58 de persoane din trei sate ale raionului.

Maria Zugravu, președinta AO Centrul de Justiție Socială ”Echitate”, spune că temele de discuții au fost selectate tot în urma solicitărilor de ajutor, pe care le primesc la Centru, de la cetățenii care le solicită servicii juridice gratuite. Prin urmare, un grup de experți în domenii precum drepurile la proprietate, prestațiile și ajutoarele sociale, serviciile cadastrale au mers în localitățile Slobozia-Dușca, Măgdăcești și Cimișleni din r. Criuleni cu sesiuni de informare pe subiecte pe care le cunosc temeinic.
Valentina Pisarenco, primar al s. Cimișeni, consideră că asemenea sesiuni de informare sunt foarte utile. În opinia dumneaei, cele mai des apărute probleme la cetățeni sunt cele legate de drepturile de proprietate. ”Instruirea care a avut loc la Cimișeni a fost informativă și pentru angajații primăriei, care sunt, până la urmă, liantul dintre cetățeni și instituțiile ierarhice ale statului. Mulți dintre participanți au notat telefoanele experților și vor avea o sursă de informare atunci când vor avea necesitatea”, a remarcat primara de la Cimișeni.

În imagine: seminarul de la Cimișeni.

”Capitolul cu cele mai multe discuții a fost cel legat de moșteniri, dreptul la avere. Din martie 2019 s-a schimbat Codul Civil, iar noi, funcționarii, aveam multe întrebări, pe care am reușit să le clarificăm și respectiv, vom fi mai
informați când ne vor solicita cetățenii să-i informăm și pe ei. Chiar aș recomanda, dacă experții mai au posibilitate să organizeze asemenea deplasări, să aloce mai mult timp întrebărilor de domeniul dreptului la proprietate. Noi am chemat la seminar atât lucrătorul social, cât și secretarul consiliului, pentru că dumnealor au cel mai des contact cu cetățenii, și ei pot transmite informația mai departe, mai cu seamă persoanelor în etate, care sunt mai vulnerabile”, a spus Sergiu Istrati, primar de Slobozia Dușca.

Una dintre cele mai des întâlnite probleme pe care le-a sesizat în discuțiile cu cetățenii Diana Loghin, șefă adjunctă a Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Criuleni, care a participat în calitate de expertă la aceste instruiri, a fost dreptul la ajutor social. După cum au remarcat participanții la instruire, ei se informează din presă sau ”Au spus la știri, la televizor”, dar când merg la asistentul social, li se spune informația altfel.

”Cetățenii care solicită ajutoare sociale sau beneficiarii de ajutoare sociale nu iau în serios necesitatea sau importanța actelor care sunt anexate la simpla cerere pe care o depun pentru a obține ajutor social sau ajutor social pentru perioada rece a anului. Dumnealor întreabă ”da pentru ce asistenții sociali au nevoie de toată
informația dată, de ce noi trebuie să prezentăm documentele date, deoarece ei au acces la o bază de date și au toată informația despre noi, de ce trebuie să mai prezentăm și documente?”. Aceste acte sunt necesare pentru că este un regulament care stabilește anumite cerințe care trebuie respectate. Odată ce nu sunt respectate aceste
cerințe, beneficiarul poate primi un răspuns negativ la cererea sa de ajutor. Mai pot fi și alte urmări, cum ar fi cererea de returnare a acestui ajutor social în contul statului, dacă a fost acordat fără respectarea regulamentului, ceea ce este mai dureros pentru beneficiar. Altă problemă constatată este că oamenii nu cunosc diferența dintre noțiunea de ”tutore” și ”custode”. Am explicat că atunci când cineva pleacă peste hotare trebuie să instituie o formă de protecție a copiilor lăsați acasă. Adesea oamenii o numesc ”tutelă”, însă conform legislației din 14 august 2020, această procedură se numește instituirea custodiei. Custodele nu mai are dreptul să meargă să documenteze copiulul la secția de pașapoarte cu un buletin de identitate sau un pașaport. Custodele nu are
dreptul să depună cereri din numele părintelui la instituția de învățământ sau la medicul de familie. Custodele este obligat să anunțe în decurs de 24 de ore părintele copilului sau reprezentantul legal al acestuia despre ce nevoie a pervenit. Custodia se instituie când tutorele tot are nevoie să plece undeva temporar. În acest caz, tutorele anunță administrația publică locală și solicită instituirea custodiei. Alte întrebări au apărut despre alocația lunară care se acordă copiilor tutelați și am explicat care copii pot și care nu pot beneficia de alocație lunară. Am mai adus șa cunoștința participanților care sunt serviciile pe care le prestează Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei, cum pot apela la ele și care sunt perspectivele de dezvoltare a serviciilor sociale în r. Criuleni. Sunt foarte benefice asemenea instruiri, informări. Aș fi bucuroasă dacă ele ar avea loc în marea majoritate a localităților și cu participarea unui număr mai mare de participanți, dacă va permmite situația pandemică” – a remarcat Diana Loghin, șefă adjunctă a DASPF Criuleni.
Aceste activități au fost realizate de Centrul de Justiție Socială ”Echitate” în cadrul proiectului ”Justiție echitabilă
pentru toți” care este un cadou al Guvernului Statelor Unite și este organizată de ”INVENTO” în cadrul proiecrtului ”Mobilizarea societății civile întru susținerea intetegrității în justiție în Republica Moldova”, implementat de către Freedom House în Moldova cu sprijinul Departamentului de Stat al SUA, Biroului
Internațional de Asistență în Combaterea Traficului de Droguri și aplicare a Legii.

S. Cernov

*Advertorial

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button