Est-CurierSănătate

Cine sunt cei mai apreciați asistenți medicali din Moldova, potrivit clasamentului Spitale.md

În fiecare an, după cum v-ați obișnuit, platforma Spitale.md îi premiază pe cei mai apreciați asistenți medicali dintr-un spital raional, republican și municipal. La fel ca de fiecare dată, pacientul este cel care decide cine sunt lucrătorii medicali nominalizați pentru acest concurs.

Asistenții medicali sunt la muncă în orice zi, indiferent de condițiile meteo sau starea de sănătate. Muncesc mai mult decât pentru un post, căci trebuie să acopere mii de goluri din sistem, mii de posturi pe care nimeni nu le mai acoperă. Au cazuri medicale dificile, cărora trebuie să le facă față, indiferent de câtă forță mai au. În aceste condiții, spun ei, cele mai importante sunt aprecierile care vin de la pacienții lor.

„Este o diplomă binemeritată, pentru că vine din mulțumirile și aprecierile pacientului. Nu este ceva dictat sau comandat de cineva, ci vine dintr-o sinceritate și muncă confirmată de pacienții noștri. Sunt foarte mulțumită că am putut aduce acest premiu în instituția noastră. Nu e numai pentru mine, ci pentru toți colegii mei, iar asta spune despre faptul că în cadrul Institutului Oncologic sunt mulți oameni care lucrează cu dedicație. Le mulțumesc pacienților că au văzut și au simțit sprijinul meu pentru ei”, spune Nadejda Remizovschi.

Nadejda Remizovschi

Nadejda este cel mai apreciat asistent medical din cadrul unui spital republican, acumulând 125 de voturi. Asistenta a terminat Colegiul de Medicină în anul 1992, fiind angajată la Spitalul Raional Orhei ca asistentă medicală de operație, însă și-a dorit foarte mult să se întoarcă în oraș. Peste un an a abandonat munca din instituția raională și s-a angajat la Institutul Oncologic.

„Nu regret că am venit aici. Mulți oameni mă întreabă de ce stau aici. În secția noastră, de tumori în regiunea cap și gât, avem pacienți foarte dificili din punct de vedere medical, dar eu niciodată nu am avut de gând să plec. Pacienții din secția noastră nu au nevoie numai de pansamente. După o intervenție la noi, ei se văd în oglindă cu totul altfel. Evident că ei nu mai pot reveni la normalitatea de dinainte de intervenție. Și aici intervine rolul nostru, de susținere și încurajare”, mărturisește femeia.

Ina Bordian este asistentă medicală nominalizată din cadrul unui spital municipal. Aceasta a acumulat 42 de voturi și este angajată la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, de șapte ani.

„Pentru mine acest premiu este o motivație pentru ca să muncesc mai mult. Nu cred că am făcut destule ca să primesc așa premiu. Dacă muncești, ești văzut și apreciat. Cea mai mare bucurie este atunci când pacientul se bucură că te-a cunoscut și, chiar dacă se externează, țin legătura cu noi. Pe om trebuie să-l asculți, mulți se plâng de probleme, de sănătate. Eu am îndrăgit profesia pe parcursul studiilor medicale. Am venit la Colegiu din propria inițiativă”, povestește asistenta.

Ina Bordian

Cel de-al treilea asistent nominalizat din cadrul unui spital raional este Nicolae Prangachi, de la Spitalul Raional Nisporeni. Nicolae a acumulat 18 voturi.

„Sunt de trei ani asistent medical în departamentul primiri urgențe. Pentru mine este importantă atenția, acordată de pacienți. Nu contează ce fel de premiu, ce valoare are, ci faptul că pacienții s-au gândit la mine”, ne-a mărturisit Nicolae.

Nicolae Prangachi

Noi le dorim tuturor asistenților medicali din țară cât mai multe aprecieri din partea pacienților, multă sănătate și răbdare.

Vom preciza că campania – Cel mai apreciat asistent medical a ajuns la a treia ediție. Pentru a susține asistentul medical, pacienții au putut lăsa numele asistentului medical în comentariul spitalului în care activează, pe Platforma Spitale.md.

În acest an au fost nominalizați 75 de asistenți medicali din 27 de spitale publice raionale, municipale și republicane, înregistrându-se 1.433 de voturi.

Premiul oferit de Platforma Spitale.md a constat din diplomă și trofeu, un set de măști, dezinfectant și un power bank. Partenerul campaniei – Medstyle le-a oferit premianților câte un halat.

Campania „Cel mai apreciat asistent medical 2021” are loc în cadrul proiectului „Monitorul Sănătății pentru o bună guvernare în RM” implementat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova. Informațiile prezentate și concluziile expuse în această campanie aparțin în exclusivitate autorilor și nu sunt împărtășite neapărat de Fundația Soros-Moldova.

Vezi cine a fost cel mai apreciat asistent medical în anul 2020.

Acum Platforma Spitale.md vă invită să apreciați medicul Dvs în cadrul campaniei – Mulțumesc, Doctore. Astfel, oricine poate spune „Mulțumesc, Doctore!” celui căruia îi este recunoscător și îi datorează însănătoșirea.

Ce trebuie să faceți este să:

-accesați www.spitale.md,

-selectați spitalul în care lucrează în prezent doctorul,

-în rubrica comentarii a spitalului indică numele doctorului și un mesaj către acesta.

*Advertorial

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button