DubăsariSocial

Direcția ASPF Dubăsari a fost lichidată, iar cea de la Criuleni va aștepta următorul consiliu

Consilierii raionului Dubăsari au dizolvat Direcția raională asistență socială și protecție a familiei, la ultima ședință din acest mandat, care s-a desfășurat la 16 noiembrie, la Coșnița.

Eugeniu Botnari, șeful direcției, a prezentat proiectul deciziei supus votului – „Cu privire la măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 256/2023 (reforma sistemului de  asistență socială ,,RESTART”)”, ceea ce presupune lichidarea direcției asistență socială și protecție a familiei începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Botnari a explicat celor 23 de consilieri raionali, prezenți în sală, și altor audienți, că a avut loc preavizarea angajaților direcției despre faptul că urmează a fi disponibilizați, și că în calitate de lichidator al direcției se propune să fie secretarul consiliului raional, Maria Jîmbei.

Eugeniu Botnari (la tribună) prezintă proiectul deciziei.

Unii consilieri l-au atenționat pe autorul proiectului deciziei că „lichidatorul are mult de lucru, iar dna Maria e responsabilă de alte lucruri” (Ion Porubin), sau „Doamna Jîmbei, o să faceți lucrul gratis?”(Petru Nirca), dar replicile au rămas fără răspuns.

Eugeniu Botnari a menționat că Direcția asistență socială Dubăsari urmează să intre, din 2024, în subordinea Agenției Teritoriale de Asistență Socială (ATAS) Ialoveni, împreună cu cele din Criuleni, Ialoveni și Strășeni, iar ATAS se va subordona, la rândul său, agenției naționale (ANAS). „În luna decembrie se va numi un conducător al ATAS, după care personalul direcției Dubăsari va fi transferat, promovat sau angajat prin concurs în subordinea ATAS. Majoritatea vor fi reangajați prin transfer, dar noi încă nu am văzut organigrama nouă, ea va fi făcută după ce va fi numit un director al ATAS. S-ar putea ca unele funcții să nu se regăsească în noua organigramă” – a presupus șeful direcției. Comisia de specialitate a dat aviz pozitiv. Cu 21 de voturi „pro” și două abțineri, direcția a fost  dizolvată.

Victoria Berzan, reprezentanta Cancelariei de Stat, prezentă la ședință, auzind rumoarea din sală, a ținut să precizeze: „Toată structura, toți angajații, rămân aici, pe loc, în Coșnița. Nu pleacă nimeni nicăieri, nimeni nu-i dat afară. Lucrul continuă, toți și totul rămâne pe loc, cetățenii tot aici vin”.

Același subiect, discutat la consiliul raional Criuleni, pe data de 13 noiembrie, nu a trecut de votul consilierilor.

„Nu vi se pare straniu că lichidarea Direcției asistență socială și protecție a familiei, Guvernarea PAS vrea să o facă cu mâinile actualului consiliu? De ce nu ar veni noul consiliu, unde PAS are majoritatea și să lichideze tot ce vrea? Eu vă îndemn să boicotăm această ședință și să-i lăsați pe cei din PAS să-și facă jocul murdar de lichidare a sistemului de asistență socială” – a fost mesajul consilierului Veaceslav Burlac, către colegii săi (expediat și redacției Est-Curier), înainte de ședință.

Într-un final, proiectul cu privire la dizolvarea direcției a fost scos de pe ordinea de zi și, respectiv, a fost pasat următorului consiliu, care încă nu a fost validat.

Ludmila Brînza, șefa DASPF Criuleni, răspunde la întrebările consilierilor criuleneni. Foto: criuleni.md

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button