CriuleniEst-CurierSocial

Dacă primești, nu uita și să dai

Filiala din Moldova a Fundației CERI – Children’s Emergency Relief International – împreună cu 17 voluntarii ai acesteia, au organizat luni, 19 iunie, la Criuleni, o acțiune de amenajare în oraș.

IMG_6400
Un grup de voluntari CERI la Criuleni.

Înarmați cu perii și vopsea de culoare verde, ajutați și de angajații ÎM ”Comunservice”, grupul a vopsit bănci și urne amplasate în jurul pieței Ștefan-cel-Mare, pe bulevardul Biruința și pe strada Ștefan-cel-Mare. Întrebată, de ce a ales anume orașul Criuleni, Ecaterina Babin, președinta CERI, a spus, că acest fapt se datorează bunei relații de colaborare stabilite între organizație și Direcția de asistență socială și protecție a familiei Criuleni, și faptului că au mai organizat și alte proiecte aici, și și-au dorit să revină acolo, unde sunt primiți bine. Printre activitățile desfășurate în alți ani de către CERI la Criuleni se numără vizitarea Centrului de zi ”Speranța” pentru copiii cu CES din oraș, cu o donație de încălțăminte de iarnă, organizarea la Școala Primară Criuleni, în 2016, a unei tabere de vară pentru copii, acordarea pachetelor alimentare familiilor care și-au asumat rolul de asistenți parentali profesioniști, etc.

IMG_6394

”Fiecare cetățean are dreptul să primească ajutor, dar noi ne străduim să învățăm volunatarii noștri, nu doar să primească ajutor, dar și să dăruiască. Eu cred că toată lumea merită o schimbare, și toată lumea trebuie să fie motivată spre o schimbare, iar schimbarea începe de la fiecare din noi, prin a începe a strânge gunoiul după fiecare din noi, să vopsim urna sau banca de lângă casa noastră” – a spus Ecaterina Babin.

Unul dintre voluntari, pe nume Daniel, referindu-se la participarea sa în acțiunile de voluntariat, a spus că o face din sentimentul de mulțumire, pentru că la rândul său, a fost ajutat cu banii CERI, când a avut nevoie, acum este student, viitor agent imobiliar, și poate face bine pentru alții. ”Dumnezeu a lucrat în ei, și ei ne-au făcut nouă un favor, ne-au ajutat să facem studiile, și acum și noi putem să ajutăm pe alții și să facem în așa fel, încât și alții să aibă o viață mai frumoasă” – a spus Daniel.

Acțiunile de voluntariat vor continua în satul Dolna, raionul Nisporeni, unde voluntarii vor vizita familii defavorizate și vor aduce în ordine câteva gospodării, după care vor iniția o acțiune de salubrizare în curtea bisericii din Vatra, mun. Chișinău.

Potrivit informației puse la dispoziţie  de către Valeri Burca, şef al Direcţiei AS şi PF Criuleni, la 25 mai, 2017, Direcţia a încheiat un acord de colaborare cu Filiala din Moldova a Fundaţiei CERI, iar la 15 iunie 2017, voluntarii organizaţiei au repartizat pachete cu produse alimentare la 10 familii din rl. Criuleni, care sunt şi asistenţi parentali profesionişti.

IMG_6395

Înregistrati in 2001, organizația CERI este o filială cu aceeși denumire a unei organizații din SUA, care acordă ajutor copiilor din internate, sau din familii vulnerabile, copiilor rămaşi fără ocrotire părintească, prin a le oferi suport material pentru studii, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse alimentare şi de igienă, susţinerea copiilor orfani dipă absolvirea gimnaziului. În același timp, organizația oferă suport copiilor educați în casele de copii de tip familial, sau în familiile asistenților parentali profesioniști, beneficiarilor centrelor de plasament, organizează instruire pentru prestatorii de servicii de asistenţă parentală profesionistă.

Voluntarii veniți luni la Criuleni sunt acum studenți sau elevi în școli profesionale, colegii, universități, iar cu suportul organizației au posibilitatea să-și finiseze studiile și să crească profesional.

S. Cernov

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button