CriuleniEducaţieEst-CurierSocial

Campanie „Est-Curier”: Cauzele suicidului printre adolescenți

Angajaţi ai instituţiilor statului, speciaslişti în domeniu, la care puteţi apela dacă aveţi nevoie de ajutor, vor prezenta, în cadrul campaniei  “E-C”: “Copilul este o valoare! Ascultă-l!” soluţii, sfaturi şi exemple de comportamente, care, adoptate de părinţi, ar putea ajuta la îmbunătăţirea relaţiilor cu adolescenţii sau copiii.  

Care pot fi cauzele suicidului printre adolescenţi?

Olesea Pelin

Invitata rubricii – Olesea Cucu (în fotografie), psiholog, Centrul Resurse pentru Tineri„UniT”:

„Sinuciderea în rândul tinerilor este o problemă de sănătate care devine din ce în ce mai îngrijorătoare.

Plecarea celor apropiaţi peste hotare, nevoile sociale, nesiguranța sau depresia ar putea fi unul din principalele cauze care stimulează gândul la sinucidere printre adolescenți. Conform statisticelor arată că se sinucid anual aproximativ 600 de oameni. Conform datelor poliţiei, în primele luni ale acestui an, au fost înregistrate 210 cazuri de suicid şi peste 300 de tentative.

Când un tânăr parcurge la actul de sinucidere, afectați sunt nemijlocit: familia, colegii, prietenii, uneori chiar și cei care nu au cunoscut tânarul, bine experimentează sentimente de durere, vină, confuzie, fiindcă undeva în interiorul sufletului bântuie ideea că ar fi putut preveni tragedia dacă ar fi făcut ceva deosebit pentru a ajuta persoana în cauză.

Astfel este important ca adulții să înțeleagă forțele care conduc tinerii la sinucidere și să știe cum sa ajute și să intervină în asemenea situații.

Cauzele care stau în spatele sinuciderii sau încercării de a-și lua viața pot fi următoarele:

tulburare psihologica, în mod special depresia, consumul de alcool și droguri;

sentimentul de stress, iritabilitate sau agitație, constrângere/hărțuire în urma unor circumstanțe ;

sentimentul de esec, lipsa de speranță și neimportanță (de exemplu, un tânăr/tânără care nu reușește să aibă rezultate bune la școală, este copleșit de violență acasă sau care este izolat de colegi este predispus să experimenteze astfel de sentimente) ;

abuz fizic sau sexual;

absența susținerii parentale și a colegilor, sentimente de izolare socială.

problemele sentimentale, probleme în relaţiile cu cei apropiaţi sau eșec în dragoste.

Un tânăr care se gândește la sinucidere poate avea următorul comportament:

 
– vorbeşte despre sinucidere sau moarte în general ;
– vorbeşte despre „a pleca departe”;
– vorbeşte despre sentimente de abandon, vină, lipsa speranței;
– se izolează de familie și prieteni;
– iși pierde dorința de a lua parte la activitățile favorite ;
– are probleme în a se concentra și a gândi clar;
– i se modifică preferinţele alimentare  și suferă de insomnie;
– comportament auto-distructiv (consumă alcool, droguri sau conduce cu viteză) ;
– poate spune: „Nu am să mai fiu o problemă pentru tine mult timp, nimic nu mai contează, nu am să te mai văd oricum”;
– brusc poate deveni vesel după o perioadă de depresie;
– are semne de psihoza – halucinatii sau gânduri bizare.

Sfaturi părinților/adulților pentru inițierea unei discuții sincere cu adolescentul, despre friciile și sentimentele sale:

– incurajați-l să descrie ce simte, de exemplu: „Nu aveam idee că lucrurile merg atât de rău pentru tine, spune-mi ce se întîmplă.”

– intrebați băiatul sau fata dacă un incident specific a condus la această decizie, de exemplu: „Ce s-a întâmplat? Vreau să știu mai multe, poate fi de ajutor să-mi vorbești.”

– fiți atenți să nu oferiți sfaturi care pot fi percepute drept vorbe goale, cum ar fi: „Ar trebui să apreciezi tot ce ai în viață” sau „Cred că reacționezi exagerat”
– deşi poate fi dificil, în acest punct acceptaţi orice vă poate spune adolescentul, fără a judeca prin vorbe şi fără a dezaproba sentimentele sale ;

– dacă vorbeşte de suicid, întrebați-l dacă are un anume plan de sinucidere: cu cât este mai specific planul, cu atât crește riscul ;

– cu compasiune spuneti tânărului: „Nu vreau să te rănești singur și voi face tot posibilul să te opresc”

– punctați faptul că sinuciderea nu este unica solutie, de exemplu: „Știu că există și alte opțiuni care pot ajuta, aș vrea cel puțin să le încerci”

– promiteți tânărului că sunteți lângă el și că veți trece peste asta împreună, de exemplu: „Nu ești singur, sunt aici să te ajut să înțelegi că îmi dau seama cât de rele sunt lucrurile pentru tine”.

– căutați ajutor : dacă vă dați seama că copilul dumneavoastră se gândește la sinucidere, cereți ajutorul unui psiholog.

Gândurile suicidale tind să vină și să plece, totuși este important ca adolescentul să primeasca ajutor, dezvoltându-și aptitudinile necesare pentru a diminua apariția acestei gândiri.
Notă : Orice tânăr sau părinte de adolescent/adolescentă poate apela la serviciile psihologului, care sunt gratuite, la Centrul de Resurse pentru Tineri « UNIT ». Datele de contact : telefon 0248 25025;  Program de lucru luni-vineri,  orele 09.00-16.00. Adresa Centrului : Criuleni, str. 31 August, nr.104.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button