Economic

Șapte produse moldovenești au acces liber în Marea Britanie

A intrat în vigoare Acordul semnat în luna mai de către Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Steven Fisher, și secretarul de stat al Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Vadim Gumene. Astfel agricultorii din Republica Moldova au posibilitatea de a  exporta roșii, usturoi, struguri de masă, mere, prune, suc de struguri și cireșe în condiții avantajoase.

Acordul prevede eliminarea unilaterală și temporară, din 31 iulie 2023, pentru o perioadă inițială de 12 luni, a contingentelor tarifare la importul produsele agricole originare din Moldova pe piața britanică și eliminarea temporară a prețurilor de intrare la produsele agricole indicate în document. 

Potrivit  comunicatului Ambasadei Regatului Unit la Chișinău, „Regatul Unit continuă să sprijine ferm Republica Moldova și să facă tot posibilul pentru a susține populația, Moldova fiind a doua cea mai afectată țară de invazia ilegală a Rusiei în Ucraina”.

În anul trecut, Marea Britanie s-a plasat pe locul 19 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova la nivel mondial, cu o pondere de 0,98% din valoarea comerțului total.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button