Cum s-ar schimba viața noastră dacă nu am avea sărbători? Am avea mai puține motive de bucurii, de ospățuri? Nu cred! Suntem meșteri în a găsi justificare la bairamuri.
Nu e rău, dar sărbătorile, mai ales cele religioase pe care le oficiază credincioșii, dar și ateii, sunt un imbold de a ne gândi și la oamenii din preajmă. La cei, care în aceste zile au murit singuri în casă și au fost înmormântați de vecini, copiii fiindu-le departe. La cei care au ajuns acasă sau mai sunt pe drum în sicrie de plumb, trimiși de pe meleaguri străine. Îi compătimim pe bătrânii de la aziluri, că nu au familialii alături, uitând că în localitățile noastre mai sunt zeci de oameni neputincioși, nu neapărat în etate, solitari, cărora rar cine le deschide ușa și puțini știu dacă au aceștia un călcâi de pâine sau o cană de ceai de sărbători. Nu toți au îndrăzneala de a cere ajutor și rabdă, rușinați, neputința. Nu ne rămâne decât să ne cerem iertare pentru neștiința noastră de a face bine celui care pe bune are nevoie de ajutor.
Când nu cunoaștem nici ungherele sufletului nostru, cum putem ști ce are altul pe inimă? 96 de persoane locuiesc în Centrul pentru refugiați din Criuleni. Am auzit că sunt invidiați când fac cumpărături la un magazin. E trist, pentru că oamenii aceștia au plecat de acasă să-și salveze viața. Poate ar fi vrut și ei să împodobească bradul în casa lor, dar nu într-o cameră de cămin, ar fi preferat să-și gătească singuri niște cartofi copți pe plita lor în loc să fie serviți cu bucate gustoase de la cantină. De frica ce îi macină pentru rudele rămase în Ucraina, pentru bărbații, care pe ploaie, ger sunt în tranșee nu vorbim, că… „vai de capul nostru” , „nu știu ce face guvernarea asta”, „nu avem vremuri bune”. PACEA și faptul că suntem în
casele noastre sunt lucruri firești.
Ne permitem să lansăm focuri de artificii, chiar dacă sunt scumpe, stresează nu doar animalele și păsările, dar bagă în sperieți și lumea care nu a uitat de exploziile bombelor. Avem nevoie de Compasiune.
Marți, miercuri sunt zilele când ajung coletele de peste hotare. Dragii, care se alină cu gândul că fac celor de acasă o sărbătoare, uită de sine. A fost alegerea lor să plece ca să iasă familia din sărăcie. Necesitățile însă nu au dispărut, însă viața le trece printre străini. Acasă e așteptat mai mult coletul, de fapt banii, decât ei. Multdoritul apel „Gata, vino acasă” sună cam așa: „Ne este dor, vino acasă, da ar fi bine să facem reparație și în bucătărie…”.
Astfel, într-o lume colorată, prosperă, rămâne să rătăcească un suflet solitar care nu se simte demn de sărbătoare prin străini și admiră de la distanță festivitățile de acasă. Răbdarea e puterea și necazul lor.
Departe de gândul de a face morală, am scris aceste rânduri pentru că suntem la început de an și suntem oameni care greșim, suferim și iertăm.
Pace, Empatie, Sănătate să fie în comunitate și să avem mereu ceea ce nu poate fi găsit pe rafturi: un cuvânt de încurajare, o mână de ajutor, un zâmbet, o îmbrățișare și corectitudine.
E. Chiriac
