Est-Curier

O organizație neguvernamentală din Criuleni a fost apreciată de Uniunea Europeană

Asociația Obștească ”Femeia și Copilul-Protecție și Sprijin” a fost desemnată drept laureată a Premiilor Europene ale Societății Civile – Comunități mai puternice. 

Premiul ”Societate mai puternică” a fost o recunoaștere a eforturilor asociației, depuse de către întreaga echipă la realizarea proiectului din subgrantul oferit de Uniunea Europeană în proiectul ”Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat dintre societatea civilă și guvern” prin intermediul Fundației Soros Moldova.

UE Premiu

Realizarea unui Centru de Intervenție Timpurie pentru necesitățile familiilor cu copii de vârsta până la trei ani a permis să aducă mai aproape de casă serviciile unei echipe multidisciplinare instruite și gata să se implice în depășirea problemelor de dezvoltare a copiilor în cea mai potrivită pentru asta vârstă.

”Îmi exprim aprecierea pentru acest premiu valoros. De 20 de ani lucrăm pentru a crește calitatea vieții persoanelor din grupuri defavorizate, în special, persoane cu dizabilități, pentru a crea servicii mai aproape de locul de trai. Centrul dezvoltat în parteneriat cu Centrul de Sănătate Criuleni și Consiliul raional Criuleni, își va dovedi impactul pe termen lung atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere financiar. Suportul Uniunii Europene este considerabil pentru asigurarea sustebanilității serviciilor create, dar și pentru a parcurge acest context pandemic mai ușor. Susținerea Uniunii Europene este importantă și pentru dezvoltarea asociațiilor, dar și pentru capacitarea beneficiarilor, ca ei să-și poată revendica drepturile independent. Eu vă mulțumesc pentru acest suport, îmi exprim toată încrederea și speranța, că suportul din partea Uniunii Europene, statelor membre ale UE, va continua, și în acest fel noi vom putea să construim o societate mai bună aici, la noi acasă” – a spus Victoria Secu, directoarea executivă a AO FCPS.

”Uniunea Europeană acordă aceste premii, în semn de apreciere și recunoștință, organizațiilor societății civile din Republica Moldova care au obținut rezultate tangibile la nivel local sau național, pentru consolidarea unei comunități mai puternice, prin implementarea unor proiecte finanțate de UE. Organizațiile societății civile cu siguranță dețin un rol esențial pentru dezvoltarea societății, începând de la drepturile fundamentale ale omului, incluziunea persoanelor cu nevoi speciale, egalitatea în șanse și continuând cu dezvoltarea economică, deschiderea de noi locuri de muncă, precum și contribuirea la îmbunătățirea cadrului legislativ. În acest sens, Uniunea Europeană va continua să susțină organizațiile societății civile din Republica Moldova, în beneficul oamenilor din toată țara, pentru că împreună suntem mai puternici. Vă mulțumesc și eu din partea noastră. Se spune că copiii văd lumea așa cum ea trebuie să fie. Este important ca ei să vadă perspective de fericire în țara în care trăiesc. De aceea, vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru copiii din raioanele Criuleni și Dubăsari, și vă rog să continuați. Este un lucru extraordinar de important, și noi o să fim alături de Dvs. și în viitor” – a remarcat Excelența Sa, Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău.

Ceremonia de premiere o puteți vedea în video-ul de mai jos:

Evenimentul face parte din campania de informare „UE-Moldova: Împreună pentru o societate mai puternică”, dedicată societății civile și drepturilor omului. Scopul campaniei este să contribuie la sporirea gradului de conștientizare a importanței organizațiilor societății civile și a respectării drepturilor omului, precum și să evidențieze sprijinul oferit de Uniunea Europeană pentru inițiativele organizațiilor societății civile în contextul promovării drepturilor omului în țara noastră, al dezvoltării locale și în combaterea consecințelor crizei COVID-19.

În Republica Moldova, Uniunea Europeană sprijină în prezent 28 de proiecte mari implementate de organizații ale societății civile, în valoare totală de 22 de milioane de euro, ceea ce constituie 5% din volumul total de asistența UE acordată Republicii Moldova. Datorită acestor proiecte, peste 1000 de persoane vulnerabile beneficiază de 42 de servicii sociale deschise pentru ele în diverse localități. Alte peste 800 de persoane vulnerabile se bucură de servicii și produse gratuite generate de cele peste 15 întreprinderi sociale (inclusiv șase constituite în stânga Nistrului), care au creat 59 de locuri de muncă pentru persoanele dezavantajate. Totodată, au fost finanțate peste 70 de afaceri mici pornite de tineri, care au contribuit la apariția a 84 de locuri de muncă. Sunt inițiative care le-au permis acestor oameni o îmbunătățire a calității vieții și o incluziune mai bună în comunitățile din care fac parte.

S. Cernov

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere.

Articole asemănătoare

Back to top button