CriuleniEst-CurierPoliţie

Poliţia anunţă că a reţinut spărgătorul magazinului Orange din Criuleni (video)

Inspectoratul de poliţie Criuleni anunţă că a reţinut spărgătorul magazinului de telefonie mobilă din Criuleni.
Spargerea s-a dat la 8 februarie, în jurul orei 02.00, iar momentul spargerii a fost surprins de camerele de supraveghere ale magazinului.
În imagini se vede cum tânărul deghizat pătrunde în magazin și sustrage mai multe gadgeturi din vitrină, cauzând un prejudiciu material în sumă aproximativă de 25 300 lei.
Persoana identificată de poliţişti s-a dovedit a fi un tânăr de 20 de ani și este originar din raionul Criuleni. Acesta se ascundea la un prieten, în satul Ohrincea, același raion.
Târărul are antecedente penale. Anterior a fost judecat pentru deținere, întrebuințare și comercializare a substanțelor narcotice în proporții deosebit de mari. Suspectul reușise, prin intermediul anunțurilor pe internet, să plaseze bunurile în vânzare. Poliţiştii afirmă că tânărul și-a recunoscut vina și conlucrează cu organul de urmărire penală.
Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru furt. Acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de până la 1 350 unități convenționale sau închisoare pe un termen de până la 4 ani.
Imagini video: Inspectoratul General de Poliţie
https://fb.watch/3BjqDxSZTM/

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere.

Articole asemănătoare

Back to top button