Politic

O nouă demisie la Guvern

Dumitru Udrea pleacă pentru că are o altă oportunitate în carieră

Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, și-a anunțat demisia din funcția deținută în cadrul unei ședințe care a avut loc în această dimineață. El a decis să plece de la șefia Cancelariei de Stat „din propria inițiativă”, susțin sursele Deschide.MD.

Totodată, în funcția vacantă ar urma să fie numit actualul șef al Serviciului Vamal, Igor Talmazan.

Dumitru Udrea are 44 ani și a preluat șefia Cancelariei de Stat în 2021.

La 16 noiembrie 2022  a prezentat și a salutat adoptarea deciziei de a transforma Cancelaria de Stat într-o  autoritate centrală care să răspundă cerințelor unui „Centru al Guvernului” în conformitate cu recomandările Uniunii Europene și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Noua structură a Cancelariei de Stat va cuprinde un efectiv limită de 210 unități, cu 13 unități mai multe decât structura actuală. Au fost create noi direcții de politici sectoriale în domeniul economic, social, justiție, afaceri interne și securitate, precum și direcția managementul funcției publice. De asemenea, Cancelaria de Stat va coordona politicile ce țin de cooperarea cu societatea civilă și drepturile omului. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button