CriuleniPolitic

Nicolae Grati a fost ales președinte de raion, la Criuleni

Pentru a doua oară în această toamnă, consilierii raionului Criuleni au adoptat o decizie prin care îi încredințează funcția de președinte al raionului lui Nicolae Grati, ales consilier pe listele Partidului Socialiștilor din RM. La 14 octombrie, Nicolae Grati a  fost numit președinte interimar, iar la 23 noiembrie – deja președinte, asta în condițiile în care demiterea lui Pavel Spînu prin abrogarea, cu votul a 17 consilieri, a deciziei de numire a acestuia în funcție, la 20 decembrie 2019, a fost contestată în instanța de judecată. 

Consilierii care au votat împotrivă (fracțiunea PPDA) ori s-au abținut (fracțiunea PDM) nu condsideră vacantă funcția de președinte, pentru că demiterea lui Spînu, în opinia lor, nu a avut loc cu 2/3 din voturile consilierilor aleși, de aceea n-au susținut votul pentru Grati. 

Anterior, Cancelaria de Stat a indicat asupra posibilei ilegalități a deciziei de numire a unui președinte interimar, precum și altor decizii legate de funcția de conducere a raionului, dar aprecierea finală o poate da numai instanța de judecată.

După ce a fost felicitat de către colegi, Nicolae Grati le-a spus că are câteva sarcini concrete pe care le dorește finalizate, și anume finalizarea construcției anexei școlii de la Dubăsarii Vechi, a cazangeriei noi la spital, și că politica nu mai are loc în consiliul raional dar ”afară sau în parlament”. 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button