Stop Fals

Încă o acuzație nefondată de peste Nistru

Codul galben de alertă teroristă se prelungește din 14 ianuarie 2024 până la 14 martie 2024 în r.m.n. De altfel, blocurile  de beton pe străzi la ei sunt puse din primăvară.  Oficialii de la Tiraspol între timp debitează acuzații în adresa autorităților Republicii Moldova de pregătire a operațiunilor teroriste. Ultima provocare vine de la pretinsul minister al securității de la Tiraspol. Acesta acuză Chișinăul că ar fi antrenat circa 60 de militari ucraineni „pentru a organiza acțiuni teroriste pe teritoriul Transnistriei”. Această informație a fost publicată pe site-ul instituției respective de la Tiraspol, iar mai apoi tirajată de presa din stânga Nistrului.

 „La sediile forțelor speciale ale organelor de drept din R. Moldova, sub conducerea specialiștilor străini, se află grupuri speciale de luptă (peste 60 de persoane, majoritatea sosite de pe teritoriul Ucrainei și cu experiență în operațiuni de luptă). Aceștia sunt instruiți pentru a desfășura acte de terorism pe teritoriul Transnistriei. Este vorba de distrugerea unor obiective de infrastructură critică, acțiuni de sabotaj la unitățile militare, capturarea sau lichidarea înalților funcționari ai republicii și a șefilor organelor de forță din regiune”, se declară în comunicatul mss (mgb)-ului de la Tiraspol.

Ministerul Apărării al Republicii Moldova respinge aceste acuzații: „Informația potrivit căreia R. Moldova ar planifica pregătirea personalului militar al Forțelor Armate ale Ucrainei pe teritoriul republicii noastre cu participarea instructorilor din țările NATO este falsă. Începând cu luna iunie 2023, Armata Națională instruiește personal din Forțele Armate ale Ucrainei în domeniul identificării și nimicirii obiectelor explozive, despre care a fost anunțată opinia publică. Este vorba despre cursuri de pregătire în domeniul identificării și nimicirii obiectelor explozive singulare pe loc. Activitățile de instruire sunt desfășurate de specialiștii din cadrul Batalionului de Geniu Codru”, a declarat Maria Aramă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, pentru Ziarul NAȚIONAL.

De remarcat că până la intrarea în vigoare a  modificărilor la Codul Vamal al RM, prin care antreprenorii din stânga Nistrului devin pasibili achitării taxelor vamale de import de rând cu cei din dreapta Nistrului, despre cursurile respective serviciile tiraspolene de securitate nu au scos un cuvânt.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button