Est-CurierPolitic

Guvernul RM va cere suport bugetar, în cadrul Platformei de sprijin, care va avea loc la 17 octombrie 2023, la Chișinău

Platforma de Sprijin a Republicii Moldova, inițiată de România, Franța și Germania, ediția a patra, va avea loc în octombrie, la Chișinău. Anunțul a fost făcut de către Prim-ministrul Dorin Recean, anticipând ședința Guvernului din 20 septembrie.  

Platforma este un instrument de cooperare dintre țările care doresc să sprijine țara noastră în contextul provocărilor care au apărut în urma declanșării agresiunii Federației Ruse asupra țării vecine, Ucraina.

„Peste 30 de țări, prezentați inclusiv de miniștri de externe și organizații internaționale vor veni, pe 17 octombrie, la Chișinău, unde noi vor analiza care sunt necesitățile de sprijin pentru Republica Moldova. Acest suport este în contextul crizei perpetuie generate de războiul Rusiei în Ucraina” – a explicat Recean. 

Premierul a mai adăugat, că la reuniunile anterioare, care au avut loc până acum la Berlin, la București și la Paris, Republica Moldova a primit sprijin pentu compensarea cheltuielilor în factură, pentru ajutorul destinat agricultorilor sub formă de motorină oferită gratuit, pentru renovarea punctului de trecere a frontierei Basarabeasca-Berezino și a podului rutier Leova-Bumbăta.

În acest an, guvernul va propune spre discuție membrilor platformei sprijinul pentru acoperirea cheltuielilor bugetare, legate de salarii, pensii, pentru suportul în continuare a păturilor vulnerabile ale societății. Un alt punct în agenda discuțiilor ar fi crearea a două fonduri naționale prin care să poată fi posibilă impulsionarea creșterii economice. Unul dintre fonduri ar putea fi destinat dezvoltării proiectelor de infrastructură, iar al doilea – un fond de tranziție energetică, care să asigure mai multă independență energetică și ajustare la schimbările de mediu (eficiența energetică, trecerea la energia regenerabilă, finanțarea programelor prin care economia și agricultura să se ajusteze la schimbările climatice). 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button