Est-CurierSocial

Condițiile Programului „Satul European” suferă unele schimbări. Acestea au fost aprobate astăzi, de Guvern

Unul dintre subiectele discutate la ședința cabinetului de miniștri din 13 decembrie, 2023, prezentat de ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, se referă la modificarea condițiilor de aloicare și de implementare a proiectelor din Programul „Satul European”. 

„Vom extinde termenul de implementare a proiectelor din Satul European, ediția 2022, ca să ne asigurăm că toate primăriile care au avut blocaje să aibă posibilitatea să-și ducă la bun sfârșit proiectele. De asemenea, am făcut mai multe modificări la regulamentul programului ”Satului European” pentru a acorda prioritate proiectelor de alimentare cu apă în localităților noastre, dar și de a da posibilitatea cât mai multor primării să beneficieze de aceste proiecte, – a explicat Ministrul Spînu, pe pagina sa de Facebook. – Proiectul de hotărâre propus Guvernului spre avizare introduce un subpunct nou „71” în Anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr. 152/2022, prin care se oferă Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale posibilitatea de a stabili cu titlu de excepție, în baza unor justificări și ținând cont de complexitatea proiectelor, durata de implementare a proiectelor de dezvoltare locală (majorarea timpului de implementare de la 18 luni în sus). Concomitent, punctul 4 al anexei vizate va fi expus în redacție nouă, fiind incluse reglementări care specifică aspectele consultărilor cu cetățenii a proiectelor de dezvoltare locală.”

Prin proiectul hotărârii supus votului în Guvern au mai fost adăugate două puncte noi la Secțiunea 1 a Capitolului IV. Acestea stabilesc plafoane pentru finanțarea unor măsuri. Astfel, pentru proiectele incluse la punctele 1.2 Dezvoltarea mediului antreprenorial; 2.1 Conectivitate și mobilitate urbană; 2.2 Competitivitatea și susținerea activităților economice; 2.3 Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice; 2.4 Modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare și rețelelor de utilități publice, dacă acestea sunt destinate localităților cu până la 1500 de locuitori, statul nu va aloca mai mult de 1 mln de lei. Totodată, pentru proiectele în valoare de peste 3 milioane de lei și până la 10 milioane de lei, incluse la aceleași puncte din program, aplicanții vor trebui să asigure o contribuție financiară de 15% din costul proiectului. 

La situația din decembrie 2023, în proces de implementare se află 910 proiecte cu un cost total estimat la 1,9 mlrd lei, finanțate din Programul „Satul European”.  

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button