Est-CurierSocial

Condamnat la 8 ani pentru că a exploatat și agresat muncitori racolați la muncă în Federația Rusă

Un bărbat din r. Hâncești a fost condamnat în primă instanță pentru că a exploatat prin muncă 10 conaționali, pe care i-a ademenit la muncă în Rusia cu salarii de 1000 de dolari lunar.

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată, procurorii PCCOCS anunță condamnarea la 8 ani închisoare a unui locuitor din Hâncești, pentru exploatarea prin muncă a zece bărbați în Smolensc și Moscova, orașe din Federația Rusă.

Cei 10 sunt din Hâncești și Drochia, iar oferta atractivă le-a fost propusă de inculpat direct sau prin cunoștințe. Așa cum nu toți aveau bani pentru călătoria spre Rusia, inculpatul care acum are vârsta de 46 de ani le-a achitat călătoria din proprii bani. 

Pașapoarte sechestrate

Sosiți în orașul rusesc Smolensc, acesta a pretins că are nevoie de pașapoartele muncitorilor pentru permisele de ședere și contractele de muncă. Totuși, odată ce le-a obținut pașapoartele, acesta nu le-a întors decât la plecarea victimelor în Moldova, într-un caz chiar după altercații repetate cu unul din muncitori, potrivit materialelor dosarului. Ulterior echipa a fost mutată într-un alt oraș. 

Cazați în vagoane a câte 5-6 persoane și fără salariu, dar cu „mâncare” gratuită

Nici sosiți la doua destinație, potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, aceștia nu și-a primit pașapoartele. Dimpotrivă, victimele munceau în condiții de sclavie, de la ora 8 la 20; iar cazarea le era asigurată în vagoane, a câte 5-6 persoane per vagon. Deși inculpatul le asigura mâncare gratuită, aceasta era de calitate redusă și fără diversitatea minimă obligatorie. Iar atunci când victimele-și cereau salariile promise – unora de la 500 dolari americani în sus, care prestau lucrări de construcție într-un parc, iar altora de 1000-1200 americani – inculpatul le promitea remunerarea curândă.

Pașaport recuperat după mai multe altercații, cu implicarea polițiștilor ruși

Totuși, așa cum nici la al doilea șantier nu-și primeau banii, muncitorii au început să ceară mai insistent pașapoartele. În context, în unul din cazuri, după două săptămâni de lucru, muncitorului care i-a promis salariul de peste 1000 dolari i-a comunicat că va fi remunerat cu 500 dolari.

Prin urmare, acesta și-a cerut pașaportul, ca să revină în Moldova. Inculpatul însă i-a refuzat și l-a agresat fizic cu un „arătător” pe care a spus că-l avea la acel moment în mână. După sosirea poliției, lucrurile nu s-au calmat pentru mult timp, așa cum seara l-a agresat din nou, iar muncitorul a avut nevoie de spitalizare. Prin urmare, inculpatul i-a întors abia atunci pașaportul, dar fără ca să-i compenseze timpul lucrat, iar în Moldova a ajuns prin promisiunea dată șoferului că-l va plăti a doua zi de la sosire.

La o perioadă care s-a scurs de după revenirea acasă, „angajatorul” inculpat le-a întors unora anumite sume de bani, iar altora le achitase și în Rusia anumite plăți în avans. Victimele, sosite ăn Moldova, au reclamat acțiunile lui la poliție, așa că inculpatul a mai rtestituit din banii datorați victimelor. 

50.000 lei – prejudiciu moral

Între timp, până la pronunțarea sentinței judecătorești, un bărbat a decedat, iar muncitorul agresat în Rusia a fost diagnosticat cu o boală serioasă. Prin urmare, odată cu condamnarea inculpatului la 8 ani închisoare și interzicerea activității în domeniul angajărilor timp de 4 ani, instanța de judecată a dispus și achitarea de către acesta a sumei de 50.000 lei față de muncitorul pe care-l agresase, ca prejudiciu moral.

La solicitarea procurorului PCCOCS, sechestrul aplicat pe automobil a fost păstrat, în vederea asigurării achitării prejudiciului stabilit. Așa cum sentința nu este definitivă, inculpatul în acest stadiu judiciar beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Dosarul penal a fost pornit în 2015, după agravarea stării medicale a unuia din acei muncitori, traficați în diferite perioade, în primăvara și vara lui 2013. Urmărirea penală a continuat în vederea identificării celor 10 victime, inclusiv după transmiterea lui în 2016 în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate (PCCOCS). Ulterior, au urmat procedurile necesare identificării învinuitului care era în afara Moldovei și trimiterea lui în judecată, în 2017.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button