Est-CurierInterviu

Colind de la Ignat Săndulescu, de la virtutea vârstei de 103 ani

Într-o lume tot mai zbuciumată, plină de incertitudini și decizii tot mai greu de luat, sărbătorile de iarnă
petrecute ca odinioară par un vis. Despre sărbătorile și viața de odinioară am mers să discutăm cu dl Ignat Săndulescu, cel mai bătrân locuitor al s. Cruglic, născut în toiul iernii, la 20 decembrie 1918, și care are o desagă întreagă de amintiri.

L-am găsut trebăluind, dezghioca porumb. ”Așa, ca să mai omor din timp, altfel mă omoară el”– zice moșul  șugubăț.
Viața l-a călit și l-a învățat de toate. A fost cel mai mare dintre cei cinci copii din familia lui Ioan și a Dariei Săndulescu, familie simplă de țărani.
Înrolat în Armata Română în anii 1940, și-a lăsat acasă tânăra soție, Fevronia, cu care a apucat să trăiască doar 3 luni, iar noua casă pornită l-a așteptat tot războiul și după doar cu pereții ridicați. A fost martorul și a primit o
contuzie în urma primelor bombardamente ale aliaților asupra Brașovului, oraș în care se afla uzina de avioane IAR Brașov, în garnizoana căreia fusese înrolat. În 1944, după demobilizare, s-a întors în Basarabia, în satul
natal Cruglic. A stat doar 8 zile, iar apoi a fost înrolat deja în Armata Sovietică, în rândurile căreia a ajuns până în Germania, odată cu înaintarea primului front ucrainean. A fost pregătit să fie lunetist, adică pentru lupta pe străzi, prin orașe.

Războiul s-a terminat pentru Ignat Săndulescu în 1945, când aproape de sărbătorile de iarnă, în decembrie, s-a întors acasă. A găsit în satul de baștină doar sărăcie din cauza liniei frontului ce a trecut prin localitate, pamântului nelucrat și a evacuărilor repetate. Au urmat apoi anii și mai grei de foame, în care nu aveai ce pune pe masă,
nemaivorbind de sărbători. Dar nici în acei ani grei urătorii și colindătorii nu se lăsau de tradițiile strămoșești de a merge și a vesti nașterea Domnului pe la gospodari sau Anul Nou în Seara lui Sfântul Vasile.

„Îmi amintesc ca și acum sărbătorile de iarnă. Copil fiind, în acea perioadă autoritățile române au încercat trecerea de la stilul calendaristic pe vechi al sărbătorilor religioase la cel nou, – își amintește domnul Săndulescu. – Atunci prin 1925, ne trimiteau grupuri elevi de la școală ca să urăm și să colindăm pe stil nou. Și ne luau pe fugă oamenii, zicând ”să veniți omenește, când se cuvine,” iar alții de ne primeau o făceau cu jumate de gură. Așa și nu s-a mai înrădăcinat stilul nou prin satele basarabenilor… Tare frumoase sărbători mai erau pe vremuri! Rar copil rata să meargă cu colinda, uratul, plugușorul sau sămânța. Ne pregăteam de ele cu vreo 2-3 săptămâni înainte: găteam „buhaiul” cu șuvițele din păr din coadă de cal, ca să se audă mai bine, ciopleam și impodobeam plugușorul, iar mama îl lega cu lână roșie ca să nu ne deoache cineva, îi legăm și o stiblă de busuioc. Colindam și uram până nu ne îngheța borșul luat de acasă pentru ungerea cozii buhaiului pentru un sunet mai sonor. Gospodarii lăsau porțile deschise până hăt spre zori, ca nu cumva vreo ceată de colindători rătăcită să facă cale întoarsă. E semn rău și nu-ți merge tot anul dacă nu primești toți colindătorii. Primeam cu plăcere „plata” pentru truda noastră, răsplată care consta din mere, nuci, fructe uscate, covrigi și colăcei copți de gospodine. Iar colindele erau lungi și se asemănau cu niște rugăciuni. Iată chiar mi-aduc aminte una cu care au umblat și fiii mei, după obicei: 
Bucură-te, sfânta Cruce,
Lumea-ti cântă glas de jale,
Pentru a lui Adam greșale.
Doamne, noi cu ce-am greșit
De la Rai ne-ai litrosit?
Raiule, Grădină Dulce,
Din ea nu m-aș mai duce
De mireasma florilor,
De dulceața pomilor.
Câte flori sunt pe pământ
Toate merg la jurământ,
Numai spicul grâului,
Și cu lemnul Domnului
Stau la poarta raiului și ridică florile.
Unde sunt miresmele?
Le-au luat domnițele
Să se prefacă apele
Să stropească straiele.
Bună vreme și-o colindă,
Rămâi, gazdă, tot în tindă!
Chiar și mai tărziu, fiind oameni în stare, nu ne lăsam de a umbla cu uratul. Mergeam cu familiile unii la alții, ne întâlneam de sărbători, colindam, ne bucuram de fiece clipă de pace și liniște…. Da amu numai de politică peste tot se vorbește, s-au pierdut valorile…”

A muncit toată viața în colhoz, de la începuturi și până la bătrânețe. Mai întâi a fost brigadier la câmp, apoi a activat și în calitate de măsurător de terenuri (inginer cadastral):

„Am avut multe profesii, nu mă alintam, cu ce puteam fi de folos satului, aceea făceam. Un timp am fost și învățător…Adică cum învățător? În anii 40, având cele 5 clase românești, aveam o grupă de săteni de diferite
vârste, bătrâni și tineri, pe care-i învățăm a citi, a socoti și a se iscăli, măcar strictul necesar, că mulți erau necărturari în general. De fapt, cu toate că mulți nu știau carte, însă erau cu mult mai înțelepți ca acuma…” – zâmbește nea Ignat. – „Amu stau și mă gândesc cum de am ajuns eu până la vârsta asta? Se vede că așa o fost voia Domnului, și cât voi mai avea de trăit la fel e voia lui. Nu am avut vreodată un regim al vieții. Am fost un pământean obișnuit: am muncit, am botezat, cununat, unde m-au chemat, m-am dus, am trăit în lume și cu lumea. Una știu: că orice făceam în viață, și oriunde mă aflăm, întotdeauna am fost cu gândul la Dumnezeu și cu credința în suflet. Știam că El are grijă de mine, niciodată nu am ponegrit pe nimeni. Și întotdeauna am fost cu norma: și la mâncare și la somn. Pahar de vin l-am servit doar cu ocazie și doar cu normă strictă…”

Ignat Sandulescu a educat, împreună cu soția Fevronia, 3 băieți, are 9 nepoți și 9 strănepoți. Locuiește acum împreună cu fiul Pantelimon și nora Maria, care au grijă de el. Pentru sat este o istorie vie și un exemplu
de un mod de viață, care nici la 103 ani nu stă locului.

Cu feciorul şi nora

Alexandru Rusu

Foto de autor

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button