EC Junior

Au conștientizat cât sunt de importanți

Reprezentanții Consiliilor Locale ale Tinerilor din raionul Dubăsari s-au adunat la un Forum pentru a găsi soluții la problemele cu care se confruntă tinerii.

Joi , 21 iunie 2023 veniți la Coșnița au fost salutați de vice-președintele Vlad Izman, care le-a sugerat să fie optimiști, să se implice în organizarea diferitor evenimente și i-a asigurat de susținerea autorităților locale. În acest an în bugetul raional pentru susținerea inițiativelor tinerilor, bani nu au fost prevăzuți, din acest motiv se mizează pe valorificarea oportunităților care apar de la finanțatorii externi.  Cătălina Covali, reprezentanta Rețelei Naționale a Consiliilor Tinerilor din RM i-a felicitat pentru activism și a mulțumit APL pentru prezență, căci”prezența lor înseamnă ajutorul lor”.  La fel și Maria Perciuleac, șefa direcției raionale cultură a apreciat activismul tinerilor, exprimând speranța că împreună vor reuși mai multe, chiar și în bază de voluntariat.

Andreea Curbet și Elena Botnari, membre ale CRT Dubăsari au prezentat rezultatele sondajului referitor la necesitățile și provocările  tinerilor din raionul Dubăsari. Respondenții au scos pe tapet mai multe aspecte care îi deranjează, pornind de la susținerea doar declarativă a adulților, lipsa locurilor de muncă, dificultăți la alegerea  studiilor, bani puțini etc.

Adelina Ciudin, președinta CRT Dubăsari și-a îndemnat colegii să discute, divizați în echipe, în cadrul atelierelor de lucru tematice, despre probleme, cauze și soluții. Astfel că asistați de Olga Rotaru, ofițer superior al serviciului interacțiune Comunitară al Secției Securitate Publică a IP Dubăsari  un grup a reflectat asupra comportamentului deviant al tinerilor (discriminare, bullying).  Tatiana Iașciuc, șefa secției ocuparea forței de muncă Dubăsari a încercat să le arăte și oportunitățile existente în teritoriu, inclusiv pentru  orientarea profesională. Alexandra Culava, specialistă la centrul YK Vitamin cu echipa de tineri au abordat tema educației pentru sănătate, iar Ala Roșcovanu, directoarea Centrului de Tineret din Ustia a expertizat discuțiile despre participarea tinerilor în viața comunitară.

De altfel Ecaterina Rusu, președinta Centrului raional de Tineret saluta conlucrarea dintre centrele locale de tineret și reitera că prin colaborarea acestora se pot realiza proiecte frumoase. Dovadă fiind și zelul cu care tinerii de la Molovata Nouă, Coșnița, Doroțcaia, Ustia aveau grijă de chestiunile organizatorice.

Marina Josan e de la Marcăuți, a făcut parte din echipa de organizare a Forumului și solicitată de „E.C” să facă o evaluare a evenimentului a spus: ”A fost o activitate foarte interesantă, cu emoții,  frumoasă prin colaborarea cu tinerii din diferite sate.  Da, a fost mai grea organizarea, dar ne-a reușit. Colegii credeau că nu au posibilități, că nu sunt luați în seamă, dar am demonstrat că suntem importanți”.

În baza discuțiilor au adoptat și o Rezoluție, prevederile căreia se vor strădui să le pună în practică pe parcursul anului.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button