CriuleniEst-CurierSportiv

A câştigat bilet pentru Irlanda

 Echipa feminină a Asociației Raionale de Fotbal Criuleni,  a devenit campioana Moldovei. Recent fetele de la Criuleni și staful tehnic al echipei au fost premiate de administrația Federației Moldovenești de Fotbal cu o Cupă, medalii și diplome pentru evoluția frumoasă  avută pe parcursul sezonului sportiv 2015-2016.

ARF Criuleni
Echipa feminină a ARF Criuleni, cu trofeul câștigat

Duminică, 26 iunie, la Centrul de pregătire a selecționatelor Moldovei, a avut loc un meci amical între selecționata de junioare U-19 a Moldovei și echipa ARF Criuleni, campioana Moldovei la fotbal feminin. Meciul a fost arbitrat de Piotr Stoianov, asistenți Vadim Vicol și Zaharia Cotruță. După cele două reprize, arbitrii au fixat scorul final de 2:0 în favoarea echipei ARF Criuleni. Golurile au fost marcate de atacanta Oxana Bunici (min 14) și Ana Arnautu (autogol în min. 17).

A urmat premierea echipei ARF Criuleni de către Ruslan Berzoi, vicepreședintele FMF, Natalia Ceban și Anatol Bodean, inspectori federali. Formația antrenată de Evgheni Pusicov a fost distinsă cu o Cupă , iar jucătoarele și staful tehnic – cu medalii și diplome. Iată numele celor care au adus în raionul Criuleni cupa campionilor: Maria Spânu, Alisa Pancratova, Iulia Baltaga, Valeria Cernalevscaia, Tatiana Ghergheleji, Ludmila Caraman (căpitanul echipei), Galina Tănas, Cristina Musteață, Maria Ursu, Oxana Bunici, Olga Cușinova, Ludmila Andone, Vera Apostol, Natalia Clipca, Ana Avacumova, Nadejda Colesnicenco, Galina Lupașcu, Nadejda Vasilică și antrenorul Evgheni Pusicov.

După cum a declarat pentru “Est-curier” Iurie Andriuța, președintele raionului Criuleni, administrația raionului, pe parcursul sezonului sportiv 2015-2016, a susținut material și moral echipa feminină ARF Criuleni.  După puțină odihnă, echipa ARF Criuleni urmează să înceapă pregătirile pentru mini-turneul internațional de fotbal feminin între echipele-campioane ale Irlandiei, Moldovei, Lituaniei și Kazahstanului, care va avea loc în perioada 23-28 august, curent, în Irlandia.

În aceeași zi, s-au disputat meciurile etapei a VI-a. Lidera Campionatului raional, echipa FC Slobozia-Dușca, a învins acasă formația «Atletic», Bălăbănești, cu 5:2, echipa FC Onițcani a obținut 2:1 în jocul cu formația «Minerul», Mășcăuți, fotbaliștii echipei «Eclipsa», Corjova au jucat la Criuleni unde au învins formația locală «Tiras» сu 2:0, și echipa «Speranța», Cimișeni a bătut formația «Victoria», Zăicana. Meciul «Olimpia», Pașcani – «Nistru», Boșcana nu a avut loc.

Valeriu TURTA 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button