Denis Leca din Oxentea a venit dis-de-dimineaţă la Oficiul Medicului de Familie din Oxentea, pe 23 aprilie, pentru că se anunţase că va putea dona sânge. Are 29 de ani, iar prima dată a donat când era înrolat în armată. Au trecut 10 ani de atunci, când făcuse gestul pentru a salva viaţa unui militar nimerit într-un accident. Denis susţine că, ori de câte ori are ocazia, participă la această acţiune socială. Pentru că este în rândul donatorilor activi, tânărul a fost sunat de la oficiul medical şi invitat. Aşa l-am surprins în aşteptarea rândului, când urma să dea sânge, la Oxentea la OMF, a patra oară. S-a implicat şi la apelul unor rude ale oxentenilor nimeriţi la nevoie, îşi aminteşte Denis un caz. “Avem consăteni care acţionează, când se fac aşa apeluri, alţii – nu prea”
– constată tânărul.
Maria Leca stă şi ea la uşa medicului, aşteaptă rând. “În 2014 am dat şi eu sânge, atunci erau mulţi doritori, acum – mai puțini”.
“Donez sânge ca să fie de ajutorul cuiva. Să salvăm o viaţă. Donez mereu când aud că se organizează. Eu am avut un copil bolnav, era nevoie de sânge de urgenţă, atunci am donat fiului direct. Din păcate, l-am pierdut, dar de atunci mereu donez…”- a spus Andrei Stepco, care-şi aştepta rândul după alte două femei.
Bărbatul era liber în dimineaţa acelei zile, urmând să-şi ia tura după amiază la o fabrică de cablaje. Angajatorul l-a
prevenit că nu va avea zi liberă de la lucru, cum prevede legea că au dreptul cei care donează sânge, pentru că nu are cu cine îl înlocui…