Un tânăr băut și-a făcut Mercedesul zob într-un copac, la Criuleni. Cinci persoane au ajuns la spital

Cinci persoane au ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasau s-a izbit violent într-un copac. Accidentul a avut noaptea trecută, în jurul orei 23:55, în raionul Criuleni.

get_img-3

Potrivit poliției din Criuleni, cele cinci persoane se deplasau cu un automobil de marca Mercedes E 200, când șoferul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, originar din Dubăsari, a pierdut controlul volanului, iar automobilul a intrat violent într-un copac de pe acostament.

În urma impactului, automobilul a fost transformat într-un morman de fiare, iar la fața locului au intervenit o ambulanță, poliția, dar și un echipaj de descarcerarea. Salvatorii au scos dintre fiarele contorsionate cele cinci victim, care au fost transportate de urgență la Spitalul raional Criuleni cu diverse traumatisme.

La fața locului, oamenii legii au stabilit că tânărul care se afla la volanul Mercedesului era în stare de ebrietate. Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

deschide.md

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *