Țara morţilor în păpuşoi

Republica Moldova devine ţara morţilor. Nu mă refer la statistica demografică, care atestă o îmbătrânire acută a populaţiei, nici la numărul deceselor reale.  Acele persoane sunt deja irecuperabile . Alte două categorii, încă mai pot fi reanimate. 

ou de donoyaur

Cu durere constat că ţara noastră e plină de morţi sociali. Sunt persoanele anterior active care din cauza unei boli sau a vârstei  nu pot ieşi din casă şi comunica cu semenii.  Nu e vina lor că prietenii, colegii de altă dată, cu care împărţeau clipele de bună dispoziţie, cu care făceau petreceri, pe care îi ajutau,  nu le mai calcă pragul sau măcar la telefon să-i contacteze. Scuze sunt o mie şi una: unii cred că i-ar deranja cu prezenţa lor, alţii evită emoţiile  tari de frică că şi-ar afecta sănătatea vazând semenul  suferind sau redus la imobilitate. Ar putea avea dreptate şi unii şi alţii, dar neglijează posibilitataea de a da un licăr de speranţă acestuia că nu a fost uitat, că nu este lăsat la cheremul solitudinii, că nu doar membrii familiei mai au vorbe şi timp pentru el până la sfârşitul fizic. Această categorie are nevoie de comunicare mai mult decât de hrană sau cadouri, deşi uneori şi un pahar de apă oferit de altcineva valorează  mai mult decât toate elogierile, florile aduse post-mortem. Chiar şi sfintele cărţi ne recomandă, mai ales în zilele de post, să-i vizităm pe cei bolnavi, neputincioşi…

Cei mai periculoşi şi contagioşi sunt însă „morţii în păpuşoi”. Mă voi referi la cei din serviciile publice, căci ei sunt plătiţi de cetăţeni să lucreze spre binele întregii comunităţi. În particular, sunt oameni drăguţi, elevaţi, dar cu spirit excesiv de autoconservare. Aceştia văd, dar prin toleranţă devin complicii mai multor uzurpări, delapidări ai bunurilor, banilor şi serviciilor create prin plătirea de taxe şi impozite a majorităţii cetăţenilor cu venituri mici şi medii. Cum să-i spui unui funcţionar cronic să aibă ruşine, să nu pretindă şi la un salariu dintro întreprindere bugetară, căci primeşte pensie decentă, e beneficiar de diferite indemnizaţii, dacă el e cumătrul cumătrului care te-a recomandat în funcţie?

De ce să te întrebi cum de unii pleacă în fiecare an la sanatoriu sau stau cu lunile în spital, beneficiind de principiul solidarităţii colective, pe când majoritatea aşteaptă ani la rând acest servici?

De ce reparaţiile în şcoli, gradiniţe, se fac cu implicarea financiară a părinţilor, care prin taxele lor formează bugetul de stat, iar milioane de bani publici se cheltuie pentru confortul din edificiile guvernanţilor şi aceştia nu cumpără vopsea din salariul lor?

De ce se consideră că cele câteva mii de lei din care se asigură un ceai sau o tartină pentru nişte copii pe parcursul unui an afectează mai grav bugetul decât câteva zeci de mii de lei cheltuite pentru organizarea unei singure festivităţi?

De ce din funcţiile publice, lamentându-se mereu de salariu mizer, unii pleacă, dacă nu cu maşină, casă nouă, măcar cu altă nevastă?

Toatea acestea obştea le vede ca vârful aisbergului, iar subtilităţile le cunosc tot cei, care fac parte din sistem şi se revoltă tăcând în sine sau întrun cerc restrâns, pentru că atunci când vine vorba de declaraţii publice, iau apă în gură.

Ne mirăm şi ne întrebăm cum a putut să dispară un miliard? „Morţii din păpuşoi” ştiu, dar fără avizul şefului, indiferent de rangul lui, nu vor face declaraţii, de altfel, ca şi în alte cazuri, când iese fum pe marginea utilizării banilor publici la diferite nivele.  Mai straşnic e că hoţii, uzurpatorii, infractorii sunt numeric inferior, faţă de Morţii în păpuşoi, care i-ar putea stăvili având legea de partea lor, dar preferă să „închidă ochii la…”,căci au şi ei o casă de întreţinut şi copii de hrănit.

Nu e nimic nou, e o tragedie pe care o urmărim de secole. Vă amintiţi de Danco? Cel care şi-a scos inima din piept ca să lumineze calea gloatei disperate, intrate în beznă şi  a reuşit, dar care nu a mai apucat să se bucure de lumină pentru că cineva întrezărind lumina soarelui l-a îmbrâncit şi acesta a scăpat inima jos, iar un altul l-a făcut pe „mortul în păpuşoi” şi nu a încercat nici s-o ridice de jos,de frică să nu se frigă, nici să evite  strivirea ei? Timpul lui Danco a trecut… „mortul în păpuşoi” a procreat generos, mai ales în RM, deşi nu suntem cu toţii slabi de minte şi degeneraţi, cum cred şmecherii ce ne fură, amăgesc, manipulează. De ce să-ţi fie ruşine sau să te temi să lezezi demnitatea unui tip sau tipă, dacă lui sau ei nu îi este ruşine să încalce legea, să  uzurpeze de inteligenţa, cumsecădenia ta şi chiar patrimoniul?  Da,  capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu vede. Cu o moarte toţi suntem datori, dar vorba poetului „nu-i totuna, leu să mori ori câine înlănţuit”.

Moldova poate fi resuscitată, trebuie readusă la viaţă fără miracole. Fiecare să-şi exercite atribuţiile de cetăţean, angajat conform competenţei, cadrului legislativ, cu responsabilitate şi atitudine, onestitate.

Elena Chiriac

 

 

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *