CriuleniEducaţieEst-CurierSocial

Când grădiniţa devine un lux

Un grup de mame (în fotografie), cca 23 la număr, a scris o petiţie colectivă adresată Primarului şi Consiliului Orăşenesc Criuleni, prin care cer să li se deschidă în grădiniţa „Mesteacănul” grupă pentru copiii de la 2 la 3 ani. Femeile spun, că majoritatea mamelor îşi caută de lucru pentru a suplini bugetele familiilor mult mai devreme decât trei ani ai copilului, cu atât mai mult că statul achită îndemnizaţia pentru îngrijirea copilului doar până la vâsta de 18 luni.

P80926-085905

Irina Andreev este una dintre semnatarele petiţiei. Femeia spune că este angajată pe jumătate de zi, iar ca să meargă la serviciu, angajează o bonă, pentru care achită aproape jumătate din salariul câştigat. Dânsa demult încearcă să capete un loc pentru fetiţa sa la grădiniţă, dar faptul că nu are încă trei ani este un impediment. Irina Andreev: „Începând cu primăvara anului curent, merg de la o grădiniţă la alta şi îmi refuză peste tot din motiv că nu are copilul vârsta potrivită. Dar pe teritoriul grădiniţei am văzut copii cu pampers şi cu suzetă, cu sticluţă, care tot nu aveau vârsta potrivită, însă sunt primiţi la grădiniţă. Pe de altă parte, directoarea grădiniţei „Mesteacănul”, confirmă că grădiniţa are suficiente spaţii şi ar accepta cu bucurie o grupă de creşă, doar că grădiniţa nu are statut de creşă, iar schimbarea statutului ar fi treaba primăriei şi consiliului local”. O altă semnatară, Galina Dudun, ne-a spus că şi pentru ea creşa ar fi o ieşire din situaţie, întrucât este nevoită să îngrijească de un părinte ţintuit la pat.

Natalia Baluţel, şefa grădiniţei Mesteacănul”, susţine că nu există grădiniţe cu statut de creşă, regulamentul de funcţionare vizează Instituţia de Educaţie Timpurie şi nu le divizează în creşă sau „necreşă”. Deci, deschiderea unei grupe depinde de decizia adminitraţiei publice locale. Potrivit Codului Educaţiei, art. 24, educaţia copiilor de la 0 la 3 ani se numeşte „antepreşcolară” şi ea se organizează în familie, având suportul prestaţiilor plătite părinţilor pentru îngrijire. „La solicitarea părinţilor, autorităţile administraţiei publice locale pot organiza educaţia antepreşcolară, cu finanţare de la bugetele locale”, scrie art.24, iar art. 25 dictează, în alin.(2): Statul suportă cheltuielile pentru serviciile de învăţământ preşcolar şi de îngrijire în instituţiile publice pentru toţi copiii…”.

Natalia Baluţel: „Părinţii ar fi de acord oriunde să-şi dea copiii, şi la „Spicuşor”, şi la „Mesteacănul”, doar să fie spaţiu. La noi este spaţiu, nu e nevoie de mobilier, că îl avem, pentru că până la reparaţie noi am avut cinci grupe, acum avem patru. Ba mai mult, cât am fost în proiectul de reparaţie, am cumpărat pentru grupa a cincea şi bufet, şi boiler să avem apă caldă. Cât priveşte angajaţii, la moment avem educatori exact cât prevede tarificaţia. Dacă se va deschide a cincea grupă, va trebui să angajăm educator şi ajutor de educator, dar nu avem planificate în buget resursele pentru salarizarea lor în anul curent. Aici e problema, care ţine de competenţa aleşilor locali”.

 Ofertele vin din afara localităţii

În lipsa ofertelor de creşă, unii criuleneni îşi duc copiii de până la 3 ani în creşele din Slobozia-Duşca sau Ustia. În aceeaşi situaţie a fost Aliona Guzun din Criuleni, care spune pentru „Est-Curier” că şi-a dat fetiţa la grădiniţă îndată ce a împlinit doi ani şi câteva zile. Copilul a fregventat grupa creşa din Slobozia Duşca un an întreg. Deşi i-a fost incomod să-şi ducă copilul înafara localităţii, mai ales iarna, a ales s-o facă şi spune că a fost mulţumită de atitudinea personalului grădiniţei, de felul cum sunt alimentaţi copiii la Slobozia Duşca. Recent fetiţa sa a împlinit vârsta de 3 ani şi a fost deja înscrisă la grădiniţă în Criuleni, care e la doi paşi de casă. Am auzit şi despre părinţi care, având doi copii, duc unul la Criuleni şi altul la Ustia, dar nu am reuşit să discutăm cu ei.

Conştiente de faptul că cel mai probabil instituţia nu dispune de banii necesari pentru înreţinerea unei grupe neplanificate pentru anul 2018, mamele au spus reporterului că sunt de acord, ca pină la sfârşitul anului curent să acopere cheltuielile pentru hrană, care nu au fost planificate în buget. De fapt, femeile spun că au mai existat asemenea precedente în Criuleni, când familiile, până la începerea unui nou an bugetar, au achitat integral pentru hrana copiilor în grădiniţe, situaţie care a durat câteva luni.

Primarul Dumitru Simon, solicitat de Est-Curier, a spus că le-a explicat solicitanţilor că în anul curent nu mai este posibil să se decshidă vreo grupă suplimentar la cele care sunt, pentru că la adoptarea bugetului pentru anul 2018 cheltuielile respective nu au fost prevăzute. Pentru anul viitor o altă grupă ar putea fi deschisă doar dacă Ministerul Finanţelor va accepta aceste cheltuieli, bazate pe argumentele prezentate de administraţia publică.

Întrucât surse de acoperire pentru o altă grupă nu sunt, un proiect de decizie nu poate fi formulat şi înaintat consilierilor pentru aprobare, în şedinţa care va urma pe 26 octombrie, a spus Tatiana Canţîr, secretara consiliului local.

 Salarizarea – motiv de insuficienţă de cadre în grădiniţe

Deşi serviciile grădiniţelor sunt destul de solicitate în or. Criuleni, acestea îşi desfăşoară activitatea cu mari dificultăţi în special din cauza deficitului de cadre. Dacă la grădiniţa „Mesteacănul”, potrivit Nataliei Baluţel, cadre sunt suficiente, atunci la „Spicuşor” nu sunt de ajuns. Principala cauză, în opinia Ludmilei Batrâncea, directoarea grădiniţei „Spicuşor” – salariile foarte mici ale educatorilor, în special ai celor începători, şi ale personalului auxiliar. Directoarea spune că un educator începător cu studii superioare este remunerat cu 3550 de lei impozabili, un educator care are cel puţin 12 ani vechime în muncă ajunge să ridice până la 5 mii de lei. Salariul unei dădace fără experienţă de muncă este de 1160 de lei. La suma aceasta i se adaugă 10% pentru că îndeplineşte funcţia de ajutor de educator în timpul activităţilor pe care le organizează educatorul, şi împreună cu suplimentul pentru vechime în muncă ar constitui 1800 de lei. Pe luna octombrie, după deducerea taxelor, dădacele au primit aproximativ 1600 de lei. „Lucrăm cu pensionari mai mult. Acum avem nevoie de asistentă medicală. Am fost la şcoala pedagogică de la Orhei şi m-am rugat la absolvenţi să vină la noi să lucreze. Nimeni nu a răspuns, nici ajutorul financiar al statului nu-i motivează. Şi-au ales o profesie prost plătită, şi, după ce capătă diploma, îşi pun speranţe în munci peste hotarele ţării”, descrie Ludmila Batrâncea situaţia.

S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button