2 martie la Coşniţa, marcat de discursuri despre reintegrare

Ceremonia de comemorare a datei începutului războiului de pe Nistru, redenumit mai târziu din conflict armat în “război pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova”, planificată la Coşniţa, Dubăsari, a început la 10 dimineaţa.

IMG_5353

Un grup de cetăţeni au ţinut un minut de reculegere la marginea satului Coşniţa, pe locul unde a murit primul coşniţean, împuşcat de adversari, Nicolae Sotnicenco, după care au mers în marş spre centrul comunei, la monumetul în faţa căruia era aşteptat şi preşedintele ţării, Igor Dodon. Preşdintele şi-a început vizita în raionul Dubăsari la podul de peste Nistru de lângă Vadul –lui Vodă, pe care a ţinut să-l traverseze la pas, de la un capăt la altul, cu un alai de susţinători, iar la mijloc să lanseze o jerbă de flori pe apa râului, să instaleze coroane în memoria celor seceraţi de gloanţe, coroane din partea Preşedinţiei – una mică, şi una mai mare – din partea Partidului Socialiştilor, al cărui candidat a fost la alegerile prezidenţiale.

IMG_5333

Oficialii au trecut la pas podul peste Nistru, în regiunea Vadul-lui-Vodă. Pacificatorii ruşi, către jurnalişti: “Post ne snimati!” (n.a. – Nu filmaţi postul!)

Accent pe necesitatea reintegrării

Alexei Gafeli, primarul comunei Coşniţa, care este centrul administrativ al raionului Dubăsari, a deschis mitingul de comemorare, în faţa monumentului din centrul satului.  „ De 25 de ani RM poartă o rană care sângerează. Avem terenuri înstrăinate cu forţa, mai avem familii refugiate, dar avem şi speranţe. Aici, în platoul Coşniţa, la fel ca la Cocieri sau Varniţa, mai mult ca oriunde ne dorim ca sacrificiul celor căzuţi în războiul din 1992 de pe Nistru să fie în sfârşit onorat. Ne dorim,  în final, să trăim împreună cu fraţii de pe partea stângă a Nistrului”, a spus primarul. Igor Dodon, preşedintele RM, şi-a început discursul prin a remarca divizarea ţării, pe parcursul a 25 de ani. Apoi a făcut apel, în special la generaţia tânără, să-i ţină minte pe cei care au făcut tot posibilul ca „Republica Moldova să meargă înainte”. A vorbit în continuare despre necesitatea reintegrării ţării, căutării şi găsirii limbii comune, invocând necesitatea discuţiilor. S-a adresat preşedintele şi combatanţilor, cărora le-a spus că „vă înţeleg foare bine”, e regretabil că statul pe parcursul acestor ani nu le-a acordat atenţia cuvenită, şi i-a asigurat de (citat) „susţinere totală în persoana mea”.

Au vorbit de la microfon Mihai Rotari, preşedintele organizaţiei combatanţilor de pe platoul Coşniţa, Anatolie Cociug, ex-comandant al platoului Coşniţa, şi Grigore Policinschi, preşedintele raionului Dubăsari. „Trebuie să avem un concept naţional de reintegrare, altfel copiii noştri nu vor trăi mai bine” - a punctat preşedintele raionului.

Locuitorii paşnici – actori într-un teatru de război pe care nu şi l-au dorit

IMG_5356

Alexandru Croitor şi-a pierdut fiul şi doi vecini, copii minori, la doi ani de la declanşarea conflictului, în urma exploziei a două grenade, pe care copiii le-au găsit într-un ascunziş.

 

Când a început războiul, Pavel Croitor avea 14 ani. Spune că războiul, care a durat 5 luni de zile oficial, iar neoficial – un an, i-a scurtat copilăria. Până atunci nu şi-a imaginat niciodată cum e un război: „Când vezi copii, părinţi, mame plângând, e altceva, decât în filme”.  Ruda lui Pavel, Alexandru Croitor, ajuns acum la vârstă de 59 de ani, tot din cauza războiului, şi-a înmormântat fiul de 10 ani. „Am  pierdut trei copii – unul al meu, şi doi ai vecinului. Era anul 1994, şi s-a auzit un zvon, că se vor face percheziţii pe la casele oamenilor, ca să-i determine să depună armamentul – îşi aminteşte Alexandru perioada tristă din viaţa familiei sale. – Cineva – poate din satul nostru, poate din satele vecine, a ascuns nişte muniţii la uzina de conserve. Băieţii se duceau să pască caprele pe acolo. Copiii au dat de ele, au găsit grenade. Două grenade au explodat, după ce copiii le-au scos inelele… S-a întâmplat pe 31 mai 1994. Pe 10 mai Costea – aşa îl chema pe fiu,  împlinise 10 anişori. Explozia a curmat vieţile şi a copiilor vecinilor Grosu, doi băieţi, pe nume Costea şi Alexei”.  Alexandru Croitor mai adaugă, că războiul a schimbat viaţa oamenilor enorm de mult. În sat şi în regiune, practic, nu sunt locuri de muncă. Uzina de conserve din Coşniţa, care anterior asigura o bună parte din săteni cu salarii, acum nu mai funcţionează, agricultorii nu-şi pot prelucra terenurile. Tineretul pleacă, ca şi din alte sate.

Elena Moţpan, consilieră raională,  prezentă în faţa monumentului, îşi aminteşte, că pe 14 martie 1992, era în schimbul trei la fabrica de conserve, când a fost împuşcat primul cetăţean din Coşniţa, Nicolae Sotnicenco. „Când s-a făcut ziua, toţi lucrătorii de la fabrică şi mulţi săteni au venit în centrul satului, îngrijoraţi şi înfricoşaţi, şi aşteptam să ne spună cineva ce se întâmplă. Noi cu soţul nu ne-am refugiat din sat, doar fata am dus-o la o soră, în rest, am stat acasă tot timpul. Peste sat nu s-a împuşcat mult, că soldaţii noştri i-au mânat  mai departe. Apoi s-au scris cărţi despre război, iar multe fapte şi date sunt exagerate”, – îşi spune opinia dna consilieră. Colega sa cu care discută, dna Maria, fostă profesoară la şcoala din Coşniţa, împărtăşeşte şi ea din amintiri:  „Şcoala a fost închisă. Majoritatea copiilor au plecat în România, ne dăduse autobuze. A plecat şi fiică-mea. Examenele de absolvire au fost anulate. Eu tot m-am evacuat, doar bărbatul a rămas să păzească casa. Din sat puteam ieşi doar cu luntrea peste Nistru, ieşirea dinspre Pârâta era blocată de gardişti. Am stat la Durleşti, la prieteni, până s-au liniştit spiritele”.

Scuzele preşedintelui, criticate de cei care au luptat

IMG_5364

Primul din stânga – Iurie Calandea, alături de alţi camarazi de arme, reuniţi peste 25 de ani.

 „Când am mers să ne apărăm independenţa, eram ferm convinşi că avem dreptate şi nu ne-am imaginat atunci că azi aşa va fi. Sunt din Grigoriopol, locuiesc până în prezent acolo. Suntem vreo sută de persoane în oraş, care au luptat de partea Moldovei pentru integritate, vreo jumătate dintre ei primesc azi pensia de 100 de lei lunar. După aceşti bani trebuie să venim aici la Coşniţa. Eu nu înţeleg, cu cine vor să discute ei? (n.a. – guvernanţii de la Chişinău). Cei de la Tiraspol nu au treabă cu noi, ei sunt cu paşapoarte rusesti şi doar cu Rusia. Ce să discuţi cu ei? Sunt tată a doi copii, care au circulat zi de zi la şcoala din Doroţcaia, că nu au putut învăţa la Grigoriopol în limba şi în grafia pe care au dorit. Nu ştiu de ce, cu mine, care am buletin al R. Moldova şi locuiesc pe malul stâng, nimeni nu discută, nu mă ascultă, suntem uitaţi, în schimb se discută cu Tiraspolul, cum o să fie mai bine pentru Moldova şi pentru malul stâng. Se discută cu un cetăţean străin, despre cum trebuie eu să trăiesc”, – spune Iurie Calandea, veteran-combatant, locuitor al or. Grigoriopol. Despre afirmaţia preşedintelui că Republica Moldova trebuie să prezinte scuze autorităţilor de la Tiraspol, Iurie spune că sunt „minciuni gogonate”.  „Ei au început războiul, nu noi. Nu noi trebuie să ne cerem scuze!” – intervine combatantul Ion, din Dubăsarii Vechi, cavaler al medaliei „Vulturul de aur”.

În mulţime, alături de combatanţi, este şi Stefan Urâtu, care la momentul declanşării conflictului era preşedintele Comitetului pentru drepturile omului în stânga Nistrului, decan adjunct al facultăţii de fizică şi matematică a Universităţii din Tiraspol, evacuat acum la Chișinau, fost deţinut al regimului din Tiraspol, care a făcut, spune el, pentru viziunile şi discursurile sale, 82 de zile de închisoare.

IMG_5341

Primarul comunei Coşniţa, Alexei Gafeli, inaugurează mitingul, în prezenţa preşedintelui ţării şi a preşedintelui raionului, altor oficiali. 2 martie, 2017.

Solicitat să comenteze afirmaţiile preşedintelui despre necesitatea ca autorităţile de la Chişinău să-şi ceară scuze de la autorităţile nerecunoscute pentru, chipurile, declanşarea conflictului, Ştefan Urâtu a spus: „M-am bucurat că este Dodon aici, la această lecţie vie de istorie, prin care tânăra generaţie a arătat, cine este vinovatul, cine şi ce a făcut ca acest război să se pornească şi cine şi ce a făcut ca acest război să se termine. Din păcate, prea târziu a venit Dodon în această localitate şi prea devreme s-a dus la Tiraspol. Dacă venea aici mai întâi, nu se ducea cu acest gest acolo. Eu spercă el îşi va corecta acele planuri, cu care s-a  dus la Tiraspol şi, cel puţin, îi va fi ruşine de ce-a făcut, şi va veni timpul când îşi va cere scuze faţă de aceşti eroi. Din păcate, despre reintegrare se dicută cu acei care s-au îmbogăţit pe seama jertfelor, cu acei care au executat ordine a cu totul altor împăraţi. Conflictul din RM a fost primul din spaţiul ex-sovietic, şi el a fost declanşat de un grup de militari special antrenaţi pentru asta, să influenţeze evenimentele nu doar în Moldova, dar şi în ţările limitrofe. Am rugat organizatorii să mi se dea cuvântul, au spus că îmi satisfac solicitarea, după care m-au anunţat că preşedintele se grăbeşte şi ceremonia trebuie încheiată” - a spus Ştefan Urâtu, pentru „Est-Curier”.

S. Cernov

Fotografii de autoare.

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *