CriuleniEst-CurierPolitic

„SFATUL ŢĂRII 2” se extinde în teritoriu

Sâmbăta trecută,16 aprilie 2016, din inițiativa dlui Valeriu Bulgac, consilier de Boșcana, la Criuleni a avut loc prima întrunire a “SFATULUI ŢĂRII 2”, forul reprezentativ al unioniștilor din Republica Moldova, la care au participat membri şi simpatizanţi din diferite localităţi ale raionului.

DSCN5736

După ce preotul Ioan Solonaru, parohul bisericii din s. Cimişeni, a binecuvântat adunarea şi a sfinţit tricolorul, participanţii, rând pe rând, au venit cu argumente în favoarea ReUnirii cu România. Astfel, marea lor majoritate consideră că singura soluţie pentru depăşirea crizei actuale este ReUnirea cu România. Şi asta pentru că în România justiţia îşi face datoria prin DNA şi toţi politicienii, care au furat ţara, sunt judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. În România salariul minim pe economie este de 300 euro, salariul mediu – 550 de euro, pensia medie – 250 de euro, bursa medie – 100 euro, subvenţia pentru un ha de pămâmt – 170 euro. România are ieşire la Marea Neagră şi acces la Munţii Carpaţi, ceea ce înseamnă resurse şi locuri de odihnă.

DSCN5731

Potrivit organizatorilor, vara aceasta “SFATUL ŢĂRII 2” va poposi în toate satele din Republica Moldova pentru a vorbi direct cu oamenii. În localităţile mai mari vor fi organizate concerte, spectacole în aer liber, alte activităţi interactive. Tot pentru sezonul estival din acest an “SFATUL ŢĂRII 2” va organiza excursii în România pentru 100 000 persoane. Autorităţile şi prietenii din România asigură gratuit cazarea, oamenii urmând să achite doar transportul. Important e că pentru a beneficia de legături strânse şi proiecte româneşti şi europene, fiecare localitate din Republica Moldova trebuie să aibă semnat măcar un acord de înfrăţire cu o localitate din România.

Oaspeți de onoare ai întrunirii de la Criuleni a fost George Simion, activist al Platformei unioniste “Acţiunea 2012”, și Vitalie Prisăcaru, unul dintre liderii forului SFATUL ȚĂRII 2 .

În final atmosfera a fost întregită de un program de muzică bună, pregătit de talentații artiști de la Boșcana și Corjova.

Gh. Motricală

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button