Dimensiunea fenomenului trebuie însă prezentată cu atenție, deoarece sursele folosesc indicatori diferiți. Unele date se referă la numărul estimat al refugiaților aflați pe teritoriul țării, altele la beneficiarii protecției temporare, la persoanele înregistrate de UNHCR sau la trecerile de frontieră. Aceste cifre nu sunt direct interschimbabile.

La începutul anului 2026, aproape 140.000 de refugiați ucraineni se aflau în Republica Moldova. Femeile și copiii reprezentau împreună aproximativ 79% din această populație.

În schimb, datele administrative ale Inspectoratului General pentru Migrație arătau că, în iulie 2026, 53.964 de persoane aveau statut activ de beneficiar al protecției temporare. Dintre acestea, 47.640 depuseseră cereri online pentru prelungirea statutului. Diferența dintre această cifră și estimările mai largi privind numărul refugiaților nu reprezintă neapărat o contradicție: nu toate persoanele din Ucraina aflate legal în Republica Moldova au același statut juridic. Unele pot avea permis de ședere, statut de azilant, cetățenie, alte forme de documentare sau pot fi incluse în estimările umanitare fără a avea protecție temporară activă.

Prezența refugiaților nu este nici un fenomen static. Numărul persoanelor aflate efectiv în țară poate varia în funcție de evoluția războiului, de situația familială, de perioada anului și de deplasările temporare dintre Republica Moldova, Ucraina și alte state europene. Rapoartele interinstituționale realizate de UNHCR arată un nivel ridicat de satisfacție (98%) în rândul refugiaților privind sprijinul primit în Moldova, deși mulți continuă să se confrunte cu vulnerabilități economice.

În același timp, refugiații nu formează un grup omogen. Printre ei se află copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități, părinți singuri, angajați, antreprenori, persoane care lucrează la distanță și oameni care depind în continuare de asistență umanitară. Oficialii de la Chișinău au subliniat că femeile și copiii din Ucraina s-au integrat foarte bine în comunitățile locale.

Pe măsură ce războiul s-a prelungit, în spațiul public au apărut afirmații despre efectele refugiaților asupra bugetului, pieței muncii, nivelului de trai și securității Republicii Moldova. Unele pornesc de la îngrijorări legitime. Problema apare atunci când ipotezele sau cazurile individuale sunt transformate în concluzii generale, fără a fi verificate prin date. La nivel european, Parlamentul European a recunoscut oficial efortul disproporționat pe care Republica Moldova l-a asumat raportat la resursele sale.

Această analiză confruntă cinci dintre cele mai răspândite afirmații cu informațiile publice disponibile. Acolo unde datele nu permit stabilirea unei legături cauzale, acest lucru este precizat explicit.

Afirmația pornește de la un fapt real: găzduirea unei populații refugiate generează cheltuieli. Sunt necesare servicii de documentare, educație, sănătate, asistență socială, cazare, protecție și integrare. Într-o țară cu resurse limitate, aceste costuri nu pot fi ignorate.

De aici nu rezultă însă automat că toate cheltuielile sunt suportate de bugetul național sau că refugiații doar consumă resurse, fără să contribuie la economie.

Potrivit datelor prezentate de UNHCR în iunie 2026, refugiații ucraineni au generat, începând cu anul 2022, aproximativ 1,6 miliarde de lei sub formă de taxe și contribuții sociale. În aceeași perioadă, cetățeni ucraineni au înființat peste 200 de afaceri în Republica Moldova.

Aceste date nu înseamnă că fiecare refugiat este angajat sau contribuabil și nici că suma reprezintă un calcul complet al beneficiului economic produs de refugiați. Ele arată însă că imaginea unui grup care doar beneficiază de servicii publice și nu contribuie deloc este incorectă.

O parte importantă a răspunsului umanitar a fost finanțată de parteneri externi. Potrivit UNHCR, Republica Moldova a primit, în perioada 2022-2025, peste 785 de milioane de dolari pentru gestionarea situației refugiaților din Ucraina. Pentru anul 2026, Planul de răspuns pentru refugiați solicita 116 milioane de dolari, destinate asistării a aproximativ 75.600 de refugiați și a 34.400 de membri ai comunităților gazdă.

Sumele nu pot fi comparate mecanic. Cele 1,6 miliarde de lei reprezintă taxe și contribuții sociale raportate pentru o anumită perioadă, în timp ce cele 785 de milioane de dolari reprezintă sprijin extern cu destinații multiple. Acesta poate include asistență directă, dezvoltarea serviciilor publice, proiecte pentru comunitățile gazdă, infrastructură, programe administrate de organizații internaționale și alte forme de sprijin.

În lipsa unui bilanț public complet, care să includă toate cheltuielile bugetare directe și indirecte, finanțările externe și contribuțiile economice, nu poate fi calculat cu precizie un „cost net” al prezenței refugiaților.

Se poate spune însă că o parte substanțială a răspunsului a fost susținută din fonduri externe și că refugiații au produs contribuții fiscale și economice măsurabile. Asistența internațională nu îi sprijină doar pe refugiați. Planurile de răspuns includ și servicii, investiții sau programe pentru locuitorii și instituțiile din comunitățile gazdă.

Acest mit prezintă piața muncii ca pe un număr fix de posturi: dacă este angajat un refugiat, un cetățean al Republicii Moldova ar pierde automat o oportunitate de muncă.

În realitate, piața muncii este mai complexă. Apar și dispar întreprinderi, angajatorii creează posturi noi, anumite sectoare au deficit de personal, iar angajații pot lucra la distanță pentru companii din alte țări.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, la sfârșitul trimestrului întâi al anului 2026, în unitățile economice analizate existau aproximativ 32.300 de locuri de muncă vacante. Rata locurilor vacante era de 4,6%. Cele mai multe posturi neocupate se înregistrau în administrația publică și apărare, sănătate și asistență socială, precum și în învățământ.

Existența locurilor vacante nu demonstrează că fiecare refugiat are pregătirea necesară pentru ocuparea lor. Arată însă că piața muncii din Republica Moldova nu este una în care toate posturile sunt deja ocupate și în care orice angajare nouă presupune înlocuirea unui lucrător local.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a raportat că, de la începutul războiului, peste 130 de angajatori au oferit mai mult de 2.100 de locuri de muncă pentru refugiații din Ucraina, inclusiv în IT, construcții, inginerie, croitorie, asistență medicală și sectorul hotelier și al alimentației publice.

O parte dintre refugiații activi economic lucrează în Republica Moldova, iar alții lucrează la distanță pentru companii din Ucraina sau din alte state. Alții nu sunt activi profesional din cauza vârstei, îngrijirii copiilor, dizabilităților, stării de sănătate, barierei lingvistice sau dificultăților de recunoaștere a studiilor și calificărilor.

Datele publice disponibile nu identifică un fenomen sistemic în care angajați moldoveni ar fi concediați și înlocuiți cu refugiați. Nici numărul persoanelor angajate, nici distribuția lor profesională nu justifică o concluzie generală de substituire a forței de muncă locale.

Aceasta nu înseamnă că nu poate exista concurență pentru anumite posturi. Orice două persoane cu pregătire asemănătoare pot concura pentru același loc de muncă. Cazurile individuale de concurență nu demonstrează însă că un grup de populație „ia” locurile de muncă ale altui grup.

O integrare mai bună a refugiaților pe piața formală poate avea și efecte pozitive: plata taxelor și contribuțiilor, reducerea dependenței de asistență, ocuparea unor posturi vacante și utilizarea competențelor profesionale ale persoanelor refugiate.

Nivelul de trai este influențat de mai mulți factori: salarii, pensii, prețuri, costul energiei, accesul la servicii, situația de pe piața muncii, condițiile de locuire și gradul de sărăcie.

Pentru a afirma că refugiații au redus nivelul de trai, ar trebui demonstrată o legătură cauzală între prezența lor și deteriorarea acestor indicatori. Simplul fapt că două fenomene au loc în aceeași perioadă nu dovedește că unul îl provoacă pe celălalt.

În trimestrul întâi al anului 2026, câștigul salarial mediu lunar brut a fost de 15.987,1 lei, cu 9,7% mai mare decât în aceeași perioadă a anului precedent. Câștigul salarial real, calculat prin raportare la evoluția prețurilor, a crescut cu 4,3%.

Aceste cifre nu demonstrează că toate gospodăriile au trăit mai bine și nici că refugiații nu au produs niciun efect economic. Salariul mediu poate ascunde diferențe mari între sectoare, regiuni și categorii sociale. Datele contrazic însă ideea simplificatoare că prezența refugiaților ar fi produs o scădere generalizată a veniturilor salariale.

De la 1 aprilie 2026, pensiile și unele prestații sociale au fost indexate cu 6,84%. Pensia minimă pentru limită de vârstă a ajuns la 3.264,66 lei, iar pensia minimă pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani a ajuns la 3.525,72 lei. Pensiilor calculate în baza sistemului public li s-a aplicat și o majorare fixă de 51,33 lei.

În același timp, situația socială rămâne dificilă. Biroul Național de Statistică a calculat pentru 2025 o rată a sărăciei absolute de 31,1%. În mediul rural, rata era de 40%, față de 21,1% în mediul urban.

Aceste date arată existența unor probleme sociale grave, dar nu indică faptul că refugiații sunt cauza lor. Sărăcia, inflația, creșterea costului vieții, vulnerabilitatea energetică și diferențele dintre mediul rural și cel urban au cauze multiple și de lungă durată.

Războiul a afectat Republica Moldova nu numai prin sosirea refugiaților, ci și prin perturbarea comerțului, creșterea riscurilor regionale și accentuarea presiunilor energetice și economice. A atribui aceste consecințe exclusiv persoanelor care au fugit din Ucraina înseamnă a confunda efectele războiului cu efectele refugiaților.

Este posibil ca, în anumite localități sau pe anumite segmente, cererea suplimentară să influențeze temporar prețurile chiriilor ori accesul la unele servicii. Pentru a transforma această ipoteză într-o concluzie generală ar fi însă necesare date locale și analize comparative, nu doar percepții sau exemple individuale.

Această afirmație combină două teme diferite: integrarea în țara gazdă și intenția de revenire în țara de origine.

Integrarea nu înseamnă neapărat stabilire definitivă. O persoană se poate înscrie la medic, poate învăța limba română, își poate trimite copilul la școală și se poate angaja legal, păstrând în același timp intenția de a reveni în Ucraina atunci când condițiile o vor permite.

Pentru persoanele care nu știu cât va dura războiul, integrarea temporară este necesară pentru o viață sigură și demnă. Ea nu reprezintă o renunțare la propria țară.

La 1 septembrie 2025, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 2.866 de elevi refugiați erau înscriși în școlile din Republica Moldova, iar 846 de copii frecventau instituțiile de educație timpurie. Ministerul a dezvoltat, de asemenea, cursuri de limba română, clase cu predare în limba ucraineană și măsuri de facilitare a integrării școlare.

Aceste cifre nu înseamnă că toți copiii refugiați sunt integrați în sistemul național. Unele familii continuă educația online în sistemul ucrainean, iar altele combină formele de studiu. Datele arată însă că mii de copii participă deja la educația din Republica Moldova.

Sondajele UNHCR arată constant că o parte importantă a refugiaților ucraineni speră să revină acasă. Intenția de întoarcere nu trebuie însă confundată cu posibilitatea unei reveniri imediate, deoarece aceasta depinde de securitate, existența unei locuințe, accesul la servicii, posibilitățile de angajare și situația familiei.

Sondajele privind intențiile descriu ceea ce respondenții declară la momentul cercetării. Ele nu sunt predicții exacte ale comportamentului viitor, deoarece războiul și situația individuală se pot schimba.

Republica Moldova a prelungit protecția temporară pentru persoanele strămutate din Ucraina până la 1 martie 2027. Măsura nu presupune că beneficiarii vor rămâne definitiv, ci asigură continuitatea statutului legal și accesul la drepturi într-o perioadă în care revenirea în siguranță nu este posibilă pentru toți.

Integrarea și revenirea nu sunt obiective incompatibile. Integrarea le permite persoanelor să fie independente și să participe la viața comunității cât timp se află în Republica Moldova. Revenirea voluntară poate avea loc atunci când condițiile din Ucraina o permit și când persoanele consideră că este sigur și sustenabil să se întoarcă.

Refugiații generează costuri pentru instituțiile publice, dar răspunsul umanitar a beneficiat de finanțări externe consistente. În același timp, refugiații au contribuit la economia Republicii Moldova prin taxe, contribuții sociale, consum și antreprenoriat.

Nu există dovezi că refugiații au înlocuit sistematic lucrători moldoveni. Piața muncii continuă să înregistreze zeci de mii de posturi vacante, iar una dintre provocările reale este integrarea legală și eficientă a persoanelor care pot și doresc să muncească.

Problemele legate de nivelul de trai sunt reale. Sărăcia rămâne ridicată, iar multe gospodării se confruntă cu dificultăți. Datele disponibile nu demonstrează însă că refugiații sunt cauza acestor probleme. Atribuirea lor unui singur grup ignoră efectele inflației, vulnerabilitatea structurală a economiei, costurile energiei și consecințele regionale ale războiului.

Integrarea refugiaților are loc gradual. Mii de copii frecventează instituții de învățământ din Republica Moldova, iar adulții accesează servicii, muncesc sau încearcă să își echivaleze calificările. Acest proces nu exclude întoarcerea în Ucraina atunci când condițiile vor permite o revenire sigură și sustenabilă.

Nici în domeniul securității nu există date care să susțină etichetarea colectivă a refugiaților drept pericol. Răspunderea este individuală, iar cazurile de încălcare a legii trebuie analizate individual.

Republica Moldova continuă să gestioneze o criză umanitară de lungă durată, cu importante dimensiuni economice, sociale și administrative. Prelungirea protecției temporare până la 1 martie 2027 confirmă că situația nu mai poate fi tratată ca una de foarte scurtă durată.

În același timp, reducerea finanțării umanitare reprezintă o provocare reală. Pe termen mediu, accentul trebuie mutat treptat de la măsurile de urgență spre integrarea în sistemele naționale, autonomie economică, acces echitabil la servicii și sprijinirea comunităților gazdă.

Criza rămâne una umanitară. Sustenabilitatea financiară și instituțională a răspunsului este una dintre principalele sale provocări - nu dovada că refugiații ar reprezenta, prin simpla lor prezență, o amenințare pentru Republica Moldova.