Escrocherii telefonice de peste două milioane de lei. Unele victime au fost convinse să contracteze credite

Est-CurierAutor
20.07.2026Data
visibility20
Imagine
Distribuie
Poliția a înregistrat, în weekend, un nou caz de escrocherie telefonică, în timp ce alte zece fraude comise anterior au fost raportate de victime abia acum. 
Prejudiciul total cauzat depășește 2 milioane de lei. Potrivit oamenilor legii, cea mai mare sumă pierdută de o singură persoană se ridică la 362.754 de lei.

În 5 dintre cazurile raportate, victimele le-au transmis escrocilor bani în numerar, iar în alte 5 situații au efectuat transferuri bancare. Într-un caz, banii au fost depuși prin intermediul unui terminal de plată.

În cel puțin 5 situații, infractorii au convins victimele să contracteze credite, după care să le transfere sumele obținute.

Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, 120 de tentative de fraudă au fost dejucate înainte ca escrocii să reușească să obțină bani.

Poliția îndeamnă populația să nu ofere bani și să nu efectueze transferuri la solicitarea persoanelor necunoscute. Cei care suspectează că sunt ținta unei escrocherii sunt sfătuiți să întrerupă imediat convorbirea și să sesizeze autoritățile.
Publicitate
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole