Svetlana Ambrosii: „Războiul nu alege care-i frumos, slab, bogat, sărac - distruge tot”

Orașul Sergheevca cu 2500 de locuitori de diferite naționalități devenea vara un mușuroi de oameni veniți din toată URSS.

Moldovenii aveau un loc aparte, căci constituiau peste 30%, iar mai multe sanatorii și baze de odihnă aparțineau Republicii Moldova, fiind construite pe terenuri arendate de la Ucraina pe 70 de ani. În 2022 erau 8 sanatorii și 128 baze de odihnă. La una dintre instituțiile curative a fost repartizată cu cca 40 de ani în urmă și tânăra absolventă a Universității de Medicină din Chișinău, Svetlana Ambrosii. Acolo, pe litoralul Mării Negre a făcut nu doar carieră, dar și o familie, o gospodărie. A muncit 38 de ani în același colectiv și nu se gândea vreodată că va fi nevoită să lase tot și să plece.

Anul 2022 i-a dat viața peste cap. Acum face parte din beneficiarii Centrului de plasament pentru refugiați din Criuleni.

- Nu m-am gândit niciodată că se va întâmpla așa ceva - povestește dna Svetlana Ambrosii. Războiul s-a început la 24 februarie 2022, iar eu am plecat de acasă în iulie. La 1 iulie 2022 o rachetă a lovit blocul locativ de alături. A fost distrus și mulți oameni au suferit. Au zburat și ferestrele noastre. La ora 22 eram singură acasă, am văzut cum au căzut florile de pe pervaz. Am văzut cum joacă pereții și un nor de praf, de var. Geamurile s-au transformat în biluțe care zburau în toate părțile. Prima dată nu m-am panicat, dar a doua oară m-am speriat bine, pentru că am înțeles că va mai urma. M-am culcat la podea în coridor și nu mă gândeam la nimic decât la Dumnezeu ca să mă ajute să-mi văd încă o dată copiii. Nu mă gândeam nici la bani, la aur, avere, că nu contează. Era întuneric.

Când îmi aduc aminte vreau să plâng, pentru că e groaznic. Lumea striga ajutor...

- Atunci ați decis să plecați?

- Atunci mi-am luat documentele și am coborât în adăpost. Era lume foarte multă, bătrâni, mame cu copii care plângeau, toți speriați. Îi aduceau acolo și pe cei răniți. 30 oameni au decedat în casa vecină. Era noapte, le acordam răniților ajutor, pansam, opream hemoragii... Ziua au venit militarii și ne-au propus să ne evacuăm. Ne-au dat două ore pentru pregătiri. Recomand la toți să aveți valiza de siguranță cu documente și ce aveți mai scump la îndemână. Ne-au însoțit până la granița cu Republica Moldova, de la Palanca ne-au preluat voluntarii. De la Gara de tren din Chișinău ne-au repartizat la Centrul de pe strada Doina 104. Am fost primiți foarte bine și foarte mult înseamnă să ai o susținere morală și materială. Acolo am stat 2,5 ani, iar când Centrul s-a închis am fost repartizată la Criuleni.

- Familia a rămas în Ucraina?

- Soțul a rămas să îngrijească de soacră. Are o mamă bolnavă de 87 ani cu demență, care nu-l recunoaște decât pe el și nu a putut s-o lase. Unica fiică locuiește cu familia sa în Nicolaev. Nepotul are 18 ani, e student. S-a evacuat și fiica în luna martie 2022, că li s-a asigurat și lor evacuarea, dar peste opt luni ginerele, care nu poate părăsi țara, i-a cerut să se întoarcă, astfel divorțează. A ales să păstreze familia...

- Ați fost acasă în perioada asta?

- Am fost. O dată la trei luni mă duc să-mi iau medicamentele pe care le primesc gratis și care aici nu sunt omologate. Fără ele nu pot respira... am și probleme cu inima. Da știți cu ce frică mă duc? Când se aude sirena intru în panică... Ultima dată nu mă simțeam bine și fiica m-a dus la Liman. Ședeam pe o bancă când am auzit un sunet ca de motoretă. Nu venea dinspre drum, dar dinspre nori. Zbura de-a lungul malului Shahed-ul care a lovit Kurortnoe. Da ce au făcut din Zatoca?

E prăpăd. Până acum nu mă pot liniști.

- Casa nu v-a fost afectată?

- Casa este pe loc, doar că din tot blocul cu 5 etaje, locuiesc acum la scara noastră doar 2 persoane. Șapte rachete pentru un oraș ca Sergheevca a fost foarte mult. Noi nu avem acolo unități militare, militari. Au distrus sanatoriile unde erau doar paznicii și câinii. Sanatoriile „Patria”, „Serghei Lazo” cu o capacitate de cazare pentru 400 și 500 persoane nu mai pot fi restabilite. Au fost ținta a trei rachete... Sanatoriul pentru copii a fost lovit de unda exploziei produse pe mal...

Bine că nu au fost jertfe omenești. Sezonul estival la Sergheevca începea de la 15 mai și dura până la 15 septembrie. Localitatea era ca un mușuroi de oameni. Nu avea unde cădea o minge. Acum unde și unde vezi câte un om. Sunt persoane care nu au posibilitate să plece din diferite motive...E totuși încă periculos acolo.

- Ce este mai greu de suportat nesiguranța personală sau frica pentru cei de acasă?

- Frica pentru cei de acasă. Nu sunt liniștită. Când trece vreo mașină mai grea pe drum sau aud vreo pocnitură de la gazele de eșapament tresar. Oricât de strâns aș dormi, sar imediat în picioare. În genere sunt o persoană calmă, nu sunt isterică de felul meu, dar acestea sunt consecințele evenimentelor prin care am trecut.

- Nu ați fost acuzată că sunteți egoistă, că ați lăsat familia acolo și ați fugit?

- Nu. Familia mi-a zis să plec ca să mă știe în siguranță: „Du-te tu, că noi mai repede ne putem organiza în caz de urgență, decât să te pregătim pe tine cu tot bagajul”.

- Sunteți născută în Republica Moldova. De ce nu v-ați dus la neamuri, dar stați într-un cămin studențesc?

- Părinții sunt decedați. Am o mătusă care are peste 90 ani și trăiește cu nora sa. Nu am vrut să le deranjez. Rudele-s rude, ai venit, ai stat oleacă și du-te acasă. Am vorbit cu ele, știu că sunt aici, dar fiecare trăiește cu grijile sale. Mulțumesc că sunt așa centre. Avem hrană, suntem ca la sanatoriu, dar ar trebui să ne dee și de lucru ceva.

- Ați încercat să vă căutați de lucru?

- Nu mă iau. Sunt reabilitolog de specialitate. Am fost la o policlinică în Chișinău și m-au trimis la Ministerul Sănătății să validez documentele. Ce să validez, dacă Universitatea de Medicină din Chișinău, tot ministerul acesta mi le-a dat, doar că pe vremea RSSM?

Plus când au auzit că am grad de dizabilitate nu m-au acceptat. Vor persoane tinere și cu perspectivă.

- Ce visați să găsiți când vă întoarceți acasă?

- Eu cred că va fi bine, că dacă este început, va fi și sfârșitul. Vrem cât mai repede să putem reveni la casa noastră... Vremea trece și anii se duc tare repede. Patru ani din viață s-au dus. Niciodată nu m-am gândit că se va întâmpla așa ceva. Sunt foarte recunoscătoare că țara în care m-am născut m-a primit foarte bine, nu numai pe mine, dar și pe ceilalți. Războiul nu alege care-i frumos, slab, bogat, sărac - distruge tot. Din cauza lui suferă nu doar locuitorii din Sergheevca, dar și mii de oameni care au pierdut posibilitatea de a-și întrema sănătatea acolo. Pe lângă efectul limanului și mării aveam instituții curative foarte bine dotate, performante, de nivel european... Apropo în 2014 în blocul noului sanatoriu pentru copii au fost găzduiți 300 copii din Donețk.

Noi trăiam bine, dar ne părea că era rău, acum sperăm că va fi și mai bine.