Sănătate

Punctul de reabilitare devine aglomerat la Criuleni

Alerta meteo Cod PORTOCALIU de caniculă  emisă la 9 iulie 2024, ora 13:41 și este valabilă pentru perioada 10 – 16 iulie 2024.

În perioada vizată, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +39°C

De dimineață reprezentanții Crucii Roșii și IGSU, dar și stagiarii delegați de USM la  Criuleni  aveau treabă la Punctul de reabilitare deschis la 9 iulie. Oamenii se apropiau care pentru a verifica tensiunea, care pentru a lua un pahar de apă rece.

Tatiana Cazac,reprezentanta filialei Criuleni a Crucii Roșii remarca: ”Azi (n.r 10 iulie 2024) e mai multă lume,ieri au fost vreo 50 persoane, iar azi într-o oră avem deja peste 30. Ne-am pomenit cu o întrebare de care nu am mai auzit până acum: Cât costă?. Parcă nu le vine a crede că asistența pentru ei e gratuită”.

IGSU și viitorii medici la datorie. Foto: SSE Criuleni

Cum orice acțiune de acest fel necesită și suport financiar, conform unui proiect de hotărâre elaborat de MAI, Guvernul ar putea aloca din Fondul de rezervă  peste 251 de mii lei pentru organizarea și asigurarea până pe 18 iulie a punctelor de reabilitare a populației pe timp de caniculă.

Un cetățean intrat în cort mai mult din curiozitate a descoperit că are tensiunea foarte mărită și trebuie să meargă la medic, chiar dacă aparent se simțea ”normal”.

În condiții de caniculă, medicii recomandă să se evite expunerea excesivă la soare între orele 11:00 – 18:00.

Punctul de reabilitare a populației activează  în zilele de lucru de la ora 9 până la 18.

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button